Dozele mici de aspirină pot reduce riscul de cancer la colon, conform unor studii europene recente.

Deşi dozele care depăşesc 500 de miligrame de aspirină provoacă sângerări şi iritaţii stomacale, s-a dovedit că dozele mai mici de 75 de miligrame şi 325 de miligrame luate zilnic, pot preveni apariţia cancerului de colon.

Este o afecţiune care ocupă locul doi ca răspândire în ţările dezvoltate.

Studiul s-a desfăşurat pe durata a 20 de ani, timp în care specialiştii au urmărit 14.000 de persoane.

Rezultatele au relevat că aceia care au luat zilnic o doză mică de aspirină au redus riscul de a face cancer de colon cu 24%.

De asemenea, s-a redus cu 35% riscul de a muri din cauza acestei boli.

Cercetătorii mai sunt de părere că aspirina inhibă producţia unei anumite enzime asociată cu cancerele şi că aceasta nu ar trebui luată fără consultaţia în prealabil a unui medic.