Aşa treci mai uşor peste divorţ!

1 2 jpg jpeg

Primul pas spre schimbare îl faci vorbind despre experienţa ta, în încercarea de a da un sens, o nouă direcţie vieţii tale. Rănile unei astfel de despărţiri uneori se închid foarte greu.

Este de preferat să realizezi ce anume reprezintă pentru tine viaţa de cuplu, pe ce se bazează nevoia ta de familie sau de apartenenţă (ideea despre „jumătatea ta”). Astfel poţi evalua corect raporturile din cadrul cuplului, modul propriu de poziţionare vizavi de celălalt.

Acest proces de „refacere” pentru unii este mai lung, pentru alţii mai scurt. Important este să ştii că se poate trece peste această experienţă.

Poate fi foarte dificil, dar nu imposibil! Cu puţin efort şi cu ajutorul persoanelor din jurul tău şi al psihologului, acest lucru este posibil.

Nu refuza acest suport. Acum mai mult ca niciodată este indicat să nu te închizi faţă de tine însuţi şi faţă de cei care încearcă să-ţi fie de ajutor.

La prima vedere, încercările celor din jur de a te ajuta îţi pot părea neîndemânatice, poate chiar dureroase, intruzive sau deplasate. Nimic mai adevărat.

Acest lucru se întâmplă pentru că cei apropiaţi ţie încearcă să te sprijine aşa cum cred ei de cuviinţă, din perspectiva lor. Contează că există acel ajutor, contează intenţia, nu neapărat şi maniera!

Şi vorbind de schimbare, dacă tot este indicată, atunci schimbă cât mai multe în viaţa ta. Începe cu cât mai multe capitole, concentrându-te pe ele, cu timpul vei da „uitării” dispariţia.

Răsfaţă-te! Acordă-ţi timp pentru lucrurile care înainte îţi făceau o mare plăcere şi de care în ultimul timp te-ai privat din varii motive.

Depinde de tine să te mobilizezi, acordându-ţi totuşi acel timp de „jelire” a pierderii suferite.