Într-o lume în care marea majoritate a femeilor caută tot soiul de diete prin care să piardă un anumit număr de kilograme, există şi persoane care sunt în căutarea unui regim de îngrăşare sănătos.

Toată lumea aude şi vorbeşte despre cum să pierzi surplusul de kilograme, despre slăbire, despre celulită, însă foarte puţine persoane vorbesc despre cum să procedezi în cazul în care nu ai masă musculară, nici masă adipoasă şi eşti în căutarea unei soluţii care să îţi ofere formele dorite.

Mănâncă sănătos şi des

Măreşte numărul de calorii pe care tu îl cosumi zilnic, asta nu înseamnă că trebuie să apelezi la alimente înterzise. Atât săbirea cât şi căpătarea formelor presupuen să mănânci sănătos şi echilibrat.

Mia ales dacă faci sport, trebuie să ţii cont de faptul că masa musculară are nevoie de antrenament cu greutăţi şi de alimentaţie sănătoasă şi la un timp foarte scurt.

Urmăreşte cu atenţie consumul tău caloric mai ales atunci când mergi la sală şi în zilele respective măreşte-l.

Nu sări niciodată peste mesele principale

Vrei să capeţi forme? Mesele principale zilnice nu trebuie să lipsească niciodată, trebuie să fie precum crezul tău, apa, hidratarea constantă şi alimetarea cu nutrimenţi esenţiali de asemenea.

Consistenta este cheia visului tău de a avea forme frumoase şi sănătoase.

Alege mâncăruri bazate pe carbohidraţi, proteine şi grăsimi bune, fără a uita de consumul de peşte mai ales de ton şi somon.

Contează ce bei

Uită de băuturile acidulate şi îndreaptăte către shake-uri, lapte sau milkshake.

Mănâncă întotdeauna înainte de a merge la culcare în special proteine vegetale precum mazărea, avocado şi nu uita să ridici greutăţi crescând mereu numărul kilogramelor.

Apă multă, antrenament corespunzător, dietă diversificată şi sănătoasă şi bineînţeles somn pentru regenerare.