Aşa se menţin în formă vedetele!

1 2 jpg jpeg

Raluca Lăzăruţ aleargă la crosuri

Raluca Lăzăruţ, care va participa la crosul „Click! Sănătate“ de duminică, 9 iunie, consideră că nu există cură de slăbire mai complexă şi mai eficientă decât sportul. „E un mod economic şi plăcut de a pierde în greutate, de a te tonifia şi de a te simţi plin de energie, pentru că îţi dă poftă de viaţă şi vibraţia aceea pozitivă“, spune prezentatoarea ştirilor Kanal D.

Raluca se descrie ca o persoană activă, vara face echitaţie şi înot, iar iarna schiază. Printre activităţile sale preferate se numără şedinţele de pilates, de yoga, de body-pump (exerciţii de creştere a masei musculare şi de tonifiere) şi de port de bras (mişcare care combină dansul şi baletul cu aerobicul), dar spune că cea mai mare mobilitate, care îi asigură tonusul muscular, dar şi starea de bine, este yoga. În ceea ce priveşte abaterile de la mâncare sănătoasă, vedeta preferă să nu renunţe la micile „plăceri vinovate în ceea ce priveşte alimentaţia, pentru că le poate “repara”prin mişcare.

Mihai Trăistariu este obsedat să mănânce sănătos

Dacă unele vedete îşi satisfac din când în când poftele culinare, Mihai Trăistariu nu vrea să mai facă niciun rabat în această privinţă. „Părinţii mei nu s-au îngrijit de sănătate şi... i-am pierdut. Aş că mi-am format o obsesie de a mânca sănătos, spre exemplu consum peşte, mult iaurt, fructe şi legume şi fug de carne cât pot. Când merg la un restaurant comand suc de fructe proaspete, în locul băuturilor acidulate şi pline de conservanţi“. Mihai recunoaşte însă că atunci când se află în vizită mai scapă şi câte o friptură, dar în general încearcă să mănânce cât mai sănătos. În ce priveşte activitatea fizică, cântăreţul nu stă atât de bine, fiind ocupat cu diverse proiecte.

Dalia Octavia Puşcă merge cu bicicleta

Dalia Octavia Puşcă va fi şi ea alături de echipa „Click! Sănătate“ la crosul organizat pe 9 iunie, în parcul Herăstrău din Capitală, pentru că şi ea este adepta mişcării pentru sănătate. Prezentatoarea emisiunii „Dedicaţii TVRi“ ne-a dezvăluit secretul ei care o ajută să se menţină în formă. „Mă străduiesc să îmbin mişcarea cu o dietă echilibrată şi m-am lăsat de fumat!“. Ca şi Raluca, Dalia mărturiseşte că o dată pe lună îşi face diverse pofte, de la produse de tip fast-food până la prăjituri savuroase. Dar, ca să scape de surplusul de greutate, merge cu bicicleta, vara, chiar şi la serviciu, şi, în general, face şedinţe la sala de fitness de cel puţin patru ori pe săptămână.

Aleargă şi tu la crosul Click! Sănătate!

Vino duminică, 9 iunie, la Crosul Click! Sănătate şi ai ocazia de a alerga alături de Gabriela Szabo, fosta campioană olimpică. Startul la cros se va da la ora 10.00, iar traseul, de 3 kilometri, porneşte din piaţa Charles de Gaulle, ajunge în piaţa Arcului de Triumf şi se continuă în parcul Herăstrău.Te aşteptăm să te înscrii începând cu ora 08.00 în piaţa Charles de Gaulle, la intrarea în parcul Herăstrău din Bucureşti. Înscrierea se face pe baza talonului din revistele Click! Sănătate, Click! Poftă bună şi Click! pentru femei ori din ziarele Adevărul şi Click! din această săptămână. Dacă te numeri printre cei mai rapizi la categoria ta de vârstă, poţi câştiga tablete Evolio, încălţăminte pentru alergat Walmaxx ori abonamente la Clubul Moving, din Bucureşti. Îţi poţi încerca norocul şi la tombola din cadrul crosului. Mai ai o şansă de câştig! Anul acesta, alergăm cu zâmbetul pe buze! Aşadar, premiem buna dispoziţie şi inventivitatea! Ai cel mai trăsnit costum? Vii cu perechea ta şi găsiţi o metodă inedită de a vă arăta uniunea în cuplu? Eşti cel mai mic alergător? Click! Sănătate te premiază. Crosul Click! Sănătate este un eveniment organizatcu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului.