Uiţi unde ţi-ai pus cheile sau nu-ţi mai aminteşti numărul de telefon? Desigur, stresul ar putea fi de vină, însă aceste semne nu ar trebui niciodată ignorate, căci pot anunţa declinul memoriei.

Ar trebui să ne neliniştim dacă ni se întâmplă în mod repetat să ajungem în bucătărie şi să nu ştim ce voiam să facem acolo? Sau dacă uităm diferite adrese? Specialiştii ne atrag atenţia că problemele de memorie, chiar dacă apar la tinereţe, sunt semnele unor viitoare demenţe. Căci odată intrată pe o pantă descendentă, memoria nu mai poate fi „reparată”.

O boală greşit diagnosticată

Dacă ştim acest lucru din timp, putem lua măsuri pentru a întârzia apariţia demenţei. Însă ce facem dacă ne trezim că cineva din familie suferă de această afecţiune sau a ajuns deja într-un stadiu avansat? Statisticile sunt îngrijorătoare: „Demenţa de tip Alzheimer (cel mai frecvent tip de demenţă, aproximativ 60% dintre cazuri) este o afecţiune degenerativă, cu evoluţie rapidă. Dacă ar fi diagnosticată din timp, viaţa bolnavului ar putea fi prelungită cu 6-8 ani prin tratament şi îngrijire specializată. De cele mai multe ori însă, diagnosticarea se face în stadiul mediu sau sever, moment din care bolnavul are o şansă de supravieţuire de 1-2 ani”, spune dr. Adrian Stănescu, medic specialist geriatrie, Oxxygene Alzheimer Center.

Care sunt semnele de alarmă?

Demenţa înseamnă deteriorarea funcţiilor intelectuale (abilităţi cognitive şi emoţionale), care influenţează în mod negativ activitatea zilnică şi calitatea vieţii celui afectat.

Adică bolnavul are tulburări de orientare (nu mai ştie în ce zi sau în ce an se află, se pierde pe stradă şi nu se mai poate întoarce acasă) şi tulburări de memorie (nu-şi mai aminteşte ce s-a întâmplat în ziua respectivă).

La început, uită lucruri simple (unde a pus cheile), nu recunoaşte locuri familiare sau rude ori face lucruri ciudate. În timp, apar tot mai multe tulburări comportamentale şi psihologice.

Stresul şi fumatul, factori de risc

Specialiştii au stabilit mai mulţi factori de risc ai bolii, printre care se numără traumele cerebrale, regimul alimentar nesănătos (care duce la apariţia aterosclerozei, a diabetului zaharat sau a hipertensiunii arteriale), deficitul de vitamina B12, fumatul, substanţele toxice (aluminiul) şi stresul.

Pe lângă aceştia, o mare importanţă o au factorii genetici, care se fac remarcaţi în cazul persoanelor care suferă de demenţă la 45-50 de ani. Este bine de ştiut că demenţa se transmite în proporţie de 10%, dacă un părinte a suferit de această boală, şi de 20%, dacă ambii au avut boala.

E nevoie de îngrijire specială

Să trăieşti alături de o persoană cu Alzheimer este o provocare. Ioana L. (foto) a trecut prin aceste probleme când tatăl ei s-a îmbolnăvit. La început, ne povesteşte ea, a fost greşit diagnosticat de către un neurolog.

Mai apoi, un psihiatru i-a pus diagnosticul corect: Alzheimer. Au trecut şase luni şi, în lipsa tratamentului, boala a avansat rapid. Când nu a mai putut să aibă grijă de el acasă, l-a internat într-un azil de bătrâni.

Personalul de acolo nu era specializat în îngrijirea pacienţilor cu demenţă şi l-a luat acasă deshidratat, pentru că nu i-au dat suficientă apă, în condiţiile în care un bolnav de Alzheimer nu mai are senzaţia de sete.

Alzheimer, în cifre

Considerată de către unii specialişti următoarea „teroare medicală”, boala afectează în prezent aproximativ 18 milioane de persoane. Se presupune că în 2025 vor fi 34 de milioane de cazuri, iar în 2050 peste 52 de milioane.

În România, potrivit datelor Societăţii Române Alzheimer, sunt 150.000 de persoane care suferă de această maladie. Cel mai mulţi pacienţi nu sunt însă diagnosticaţi, aşa că numărul total estimat al bolnavilor ar fi 350.000.

La noi, 1% din populaţie suferă de această maladie. Procentul sare la 2-5% dacă ne referim la persoanele de peste 65 de ani. Aproape o treime dintre cei care trec de 85 de ani suferă de o formă de demenţă.

Fazele evoluţiei maladiei Alzheimer

Faza normală

Orientare normală în spaţiu, ştie unde se află, cunoaşte data, anotimpul şi anul, strada şi localitatea în care se află. Fără tulburări de memorie. Îşi aminteşte uşor de evenimentele recente sau mai vechi, nici nu-ţi poţi da seama că este bolnav. Fără dificultăţi de concentrare, conversează normal şi la subiect. lPersoană activă, nu necesită niciun fel de ajutor.

Faza uşoară

Bolnavul îşi recunoaşte numele, dar poate avea dificultăţi în indicarea ocupaţiei sau a vârstei sale. Memoria recentă începe să slăbească. Ocazional, are probleme de citire sau de urmărire a unui program la televizor. Poate plânge sau râde isteric la o stimulare emoţională puternică.

Ocazional, apar tulburări ale vorbirii (vocabular limitat, vorbire înceată, capacitate redusă de a înţelege).

Faza medie

Ştie în ce anotimp este, dar nu şi ziua săptămânii, luna sau anul. Este dezorientat: nu găseşte drumul spre casă sau spre cameră. Nu-şi aduce aminte numele membrilor familiei şi nici numărul acestora. Vorbeşte mult şi dă o serie de detalii, dar nu poate păstra cursul unei idei şi face multe digresiuni. Este activ, dar are constant nevoie de grijă şi de ajutor pentru mers ori îmbrăcat.

Faza severă

Bolnavul este complet dezorientat din punct de vedere spaţio-temporal, dar şi faţă de propria persoană (nu ştie cine este). Memoria recentă nu mai funcţionează deloc şi nu-şi mai poate aminti ce a făcut la un moment dat.

Inversarea ritmului zi-noapte: insomnia nocturnă, somnolenţă diurnă. Puterea de concentrare este atât de scăzută, încât nu este în stare să poarte o conversaţie. Este complet dependent de îngrijitor.