Pierderile de masă musculară sau sarcopenia reprezintă manifestări normale în etapa îmbătrânirii. Din fericire, poţi să amâni efectele înaintării în vârstă.

Creşte aportul de proteine

Potrivit unor studii, creşterea aportului de proteine stimulează sinteza de proteine la nivel muscular. După depăşirea vârstei de 30 de ani, ai nevoie de 25-30 de grame de proteine de calitate la fiecare masă principală. Le procuri din peşte, ouă, brânzeturi şi lactate, nuci, linte, carne de vită şi de porc.

Suplimentează vitamina D

În această etapă, corpul tău are nevoie de vitamina D pentru a menţine funcţia neuromusculară şi rezistenţa musculară. Studiile au arătat că persoanele cu un nivel redus de vitamina D care şi-au suplimentat aportul de vitamine au reuşit să combată pierderile de masă musculară. În sezonul rece, mănâncă mai des ouă, peşte gras (sardine, somon, macrou, ton), pentru a-ţi acoperi necesarul zilnic de vitamina D.

Activitatea fizică întârzie efectele îmbătrânirii

Alimentaţia corectă este importantă, dar nu este singura cale de a te menţine în formă. Potrivit specialiştilor, 30 de minute de exerciţii de aerobic pe zi sunt cele mai indicate pentru a combate efectele îmbătrânirii cum sunt pierderile de masă musculară. Pe de altă parte, înotul, joggingul, dansul, pilates sunt şi ele benefice pentru musculatură şi păstrarea flexibilităţii.

Boli care favorizează pierderile de masă musculară

Sarcopenia este corelată şi cu alte afecţiuni precum obezitatea, osteoporoza, diabetul zaharat de tip 2 şi cancerul mamar. Diagnosticarea la timp şi ţinerea sub control a acestor boli încetineşte procesul de îmbătrânire.