Deodorantele din comerţ conţin substanţe care pot dăuna sănătăţii. În plus, multe dintre ele nici nu au efectul scontat. E bine să ştii că există anumite plante care reglează în mod natural cantitatea de sudoare eliminată de organism.

Transpiraţia e un proces normal, prin care se reglează temperatura corpului. Când ea este produsă în exces, poate fi un efect al stresului din timpul zilei ori al temperaturilor ridicate din timpul verii sau poate fi semnul unei afecţiuni.

Dacă ai această problemă, e indicat să consulţi un medic, înainte să recurgi la tratamente naturale. El îţi va spune care este adevărata cauză şi-ţi va recomanda un tratament adecvat pentru cauza respectivă.

Salvia micşorează cantitatea de sudoare

Specialiştii în fitoterapie recomandă două căni de ceai de salvie pe zi pentru a reduce activitatea glandelor sudoripare. Remediul este eficient în cazurile de transpiraţie excesivă cauzată de stres sau nervozitate.

Prepară ceaiul astfel: pune o linguriţă de salvie uscată într-o cană cu apă fiartă. Lasă ceaiul la infuzat 10 minute, răceşte-l, apoi bea-l, cu înghiţituri mici, pe tot parcursul zilei. Efect garantat pentru aceeaşi problemă s-a dovedit că au şi frunzele proaspete de salvie amestecate cu suc de roşii.

Ceaiul verde detoxifică organismul

Deşi ultimul lucru pe care ai vrea să-l faci când ţi-e cald şi transpiri este să bei o cană cu ceai fierbinte, această băutură va transmite creierului mesajul de a scădea temperatura corpului, având efectul invers unei băuturi reci. Ceaiul verde este foarte indicat vara, deoarece ajută la eliminarea toxinelor din corp. În plus, vei beneficia şi de efectele antioxidanţilor.

Frunzele de nuc au efect antibacterian

Pentru a scăpa de transpiraţia excesivă a mâinilor şi picioarelor, se prepară din frunze uscate de nuc un decoct (trei frunze la 100 ml apă şi se lasă să fiarbă 15 minute). Apoi se aplică pe
mâini şi pe picioare sub formă de cataplasme sau se fac băi călduţe. Printre altele, frunzele de nuc au proprietăţi astringente, antifungice şi antibacteriene.

Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosul neplăcut

Praful de copt alimentar poate fi folosit cu succes în loc de deodorant. Are un pH alcalin, nu irită pielea, omoară bacteriile răspunzătoare de mirosul neplăcut şi absoarbe transpiraţia. După ce te-ai spălat şi te-ai uscat complet, tamponează axilele cu bicarbonat. De asemenea, poţi presăra bicarbonat şi în încălţăminte, pentru a scăpa de mirosul picioarelor.

Băi cu podbal pentru picioare

Podbalul este o plantă ierboasă, care poate fi folosită mai ales pentru tratamentul transpiraţiei de la nivelul picioarelor.

Iată ce ai de făcut pentru a beneficia de proprietăţile acestei plante: un pumn de frunze de podbal se lasă la fiert zece minute într-un litru de apă. Pune amestecul într-un lighean, iar când temperatura devine suportabilă, fă o baie de picioare. La final, dă-le cu pudră de talc.

Doctor Click! vă sfătuieşte

Transpiraţia excesivă (hiperhidroza) poate avea mai multe cauze (distonie neuro-vegetativă, tulburări metabolice, afecţiuni neurologice, consum crescut de carne etc.), care trebuie stabilite în urma unui consult medical.

Ca remedii naturale se pot folosi: oţetul de salvie în aplicaţii locale, salcia (băi locale cu decoct de scoarţă), coada calului (se bea sub formă de tinctură sau de infuzie), pelinul (băi locale cu decoct).