Aşa obţii bronzul perfect!

1 2 jpg jpeg

Hidratare intensivă

Este bine să-ţi hidratezi pielea pe tot parcursul anului, dar înainte de expunerea la soare este recomandat să-i acorzi o atenţie specială. Foloseşte creme intensiv hidratante, atât pentru corp, cât şi pentru mâini sau faţă. Insistă în zona coatelor şi a genunchilor, deoarece, în cele mai multe cazuri, bronzul neuniform apare pe pielea uscată.

Cremele se aplică pe pielea umedă, după ce ai ieşit de la duş, prin mişcări circulare, până ce sunt absorbite în piele. Pe lângă loţiuni, bea cel puţin doi litri de apă zilnic.

Exfoli erea este esenţială

Celulele moarte de la suprafaţa pielii pot împiedica bronzarea uniformă.

„Este bine ca exfolierea să se realizeze cu cel puţin 2săptămâni înainte de plajă, altfel existând un risc de iritaţii şi de infecţii cutanate“, recomandă Diana Daraban, medic specialist dermatovenerologie.

Produsele de exfoliere pentru corp trebuie să fie diferite faţă de cele pentru corp, deoarece tenul este mai sensibil. În acest caz, poţi folosi un exfoliant pe bază de bicarbonat de sodiu. Amestecă bicarbonat cu apă până când obţii o pastă. Aplic-o pe faţă 10 minute, după care clăteşte-te cu apă călduţă.

Pentru corp, combină zaţ de cafea cu ulei de măsline sau miere până obţii o consistenţă cremoasă. Întinde exfoliantul cu mişcări circulare, pentru a îndepărta stratul de celule moarte, fără a zgâria pielea. Clăteşte cu apă caldă şi aplică o cremă hidratantă.

Piel e fină ca mătas ea

Un pas important înainte de expunerea la soare este îndepărtarea părului nedorit. Epilează-te cu cel puţin 2-3 zile înainte de plajă, mai ales dacă apelezi la ceară sau la metode prin care se smulg firele de păr, deoarece porii rămân vulnerabili la iritaţii şi infecţii cutanate. Imediat după epilare este recomandat să aplici produse calmante şi hidratante.

Alegerea loţiunii de protecţie solară

Evită să foloseşti produse cu factor de protecţie solară la recomandarea prietenilor sau după ambalaj. Este recomandat să ceri sfatul unui medic specialist pentru a vedea care este fototipul pielii tale. Există 6 tipuri de piele, însă doar 4 sunt specifice ţării noastre. Astfel, fototipurile I şi II vor folosi creme/loţiuni cu SPF50+ , iar fototipurile III şi IV creme cu SPF 20-30. De asemenea, şi tipul de produs folosit este important. Pentru tenul uscat-normal alege o cremă cu o consistenţă mai grasă, în timp ce dacă ai tenul mixt/gras ţi se potriveşte loţiunea cu o consistenţă mai uşoară.

Pont

Evită să te exfoliezi des după ce te-ai bronzat, deoarece odată cu celulele moarte de la suprafaţa pielii, vei îndepărta şi un strat de bronz.

Cu m aplici crema

În afară de produsele de protecţie şi loţiunile hidratante, este contraindicat să foloseşti pe piele alte produse cosmetice, cum ar fi parfumul sau fardurile. „Aplicarea corectăse efectuează cu 15-30 de minute înainte de plajă, pe zonele ce urmeaza să fie expuse, în strat generos, cu repetare la 2 ore dacăeste vorba de creme/loţiuni sau la 1 orădacăeste vorba de spray-uri cu factor de protecţie“, recomandă Diana Daraban, medic specialist dermatovenerologie. Cantitatea ideală de cremă ar fi de 6 linguri pentru corp şi 1 lingură pentru faţă. De asemenea, crema se reaplică ori de câte ori ieşi din apă, chiar dacă pe ambalaj se specifică rezistenţa ei la apă.

Când te expui

Este recomandat să stai la plajă dimineaţa doar până la orele 10.00-11.00 şi după amiaza doar după ora 17.00. Între orele 11.00-17.00 cantitatea de radiaţii emisă de soare depăşeşte limitele admise, şi, chiar dacă te protejezi, rişti să suferi de arsuri solare, care grăbesc îmbătrânirea pielii, duc la apariţia petelor maronii inestetice şi sunt un risc de apariţie a cancerului de piele.

După plajă

Pielea se deshidratează sub acţiunea soarelui, aşadar, după duş, aplică o loţiune hidratantă. Pentru reducerea senzaţiei de disconfort termic, foloseşte produse pe bază de aloe vera, care au efect răcoritor, hidratant, în timp ce accelerează repararea şi regenerea pielii. Le fel de eficiente sunt şi cremele care conţin unt de shea, ulei de jojoba, mentol sau ulei de migdale dulci.

Info plus

Pe lângă plajă, pentru a obţine frumoasa nuanţă arămie a pielii, include în alimentaţia ta fructe şi legume care conţin betacaroten, zinc, seleniu ş ivitaminele C şi E. Acestea ajută la stimularea producţiei de melanină, prevenind îmbătrânirea prematură şi protejând pielea de radicalii liberi care o agresează în timpul expunerii solare.

Sfatul specialistului

Dr. Diana Maria Daraban, medic specialist dermatovenerologie, Clinica Dermalife, Bucureşti

Prima măsură pe care trebuie să o luăm în caz de arsuri solare este oprirea expunerii la soare, până la vindecarea lor. Pentru calmare se pot utiliza comprese reci cu apă termală, loţiuni cu dermatocorticoizi blânzi şi creme/loţiuni reparatorii pentru formele mai uşoare de arsuri. În cazul arsurilor mai severe se poate apela la antihistaminice orale, antialgice şi, local, loţiuni/creme/spray-uri cu corticoizi şi antibiotice.

Recomandările noastre

Cremă de protecţie solară pentru faţă SFP 50, Nivea, 34,9 lei

Lapte de protecţie solară SPF 30, Gerovital, 33,5 lei

Emulsie pentru protecţie solară SPF 25, Life Care, 39,9 lei

Ulei spray SPF 15, Elmiplant, 20 lei

Spray după plajă, Garnier Ambre Solaire, 21 lei