Aşa n-ai certuri în familie de Sărbători!

1 2 jpg jpeg

Implică-i pe toţi în pregătiri Dacă toţi iau parte la treburile pentru Paşte, curăţenie, cumpărături sau gătit, au şanse mai mici să se certe. Şi copiii pot să ajute la bucătărie, mai ales la prepararea deserturilor, la încondeierea ouălor, eventual la decorarea mesei sau a casei. Pesimismul, interzis de Paşte Evită să iei în seama rudele posace, care caută să işte ceartă. Păstrează o atitudine pozitivă şi schimbă discuţia dacă ţi se pare că merge într-o direcţie nepotrivită. E posibil ca optimismul tău să-i molipsească şi pe ceilalţi. Paştele este cel mai bun prilej să uiţi de frustrări şi nemulţumiri, să te destinzi. Când ştii dinainte că vei invita rude care te duşmănesc, înarmează-te cu multă răbdare şi diplomaţie. Poartă-te ca şi cum abia le-ai cunoscut, păstrează-ţi calmul şi dacă ai parte de replici răutăcioase, caută să vezi dacă sunt răutăţi fără importanţă sau simple glume. Uneori, ajungem să interpretăm greşit spusele unora.

Puteţi petrece Sărbătorile şi altfel decât stând la masă. Organizaţi un joc de societate, mergeţi la un film, ieşiţi la plimbare sau faceţi puţină mişcare în aer liber, mai ales dacă vremea este bună. Toate acestea sunt modalităţi bune de a consolida legăturile de familie.