Când vine momentul examenelor importante din viaţa copilului, emoţiile te copleşesc chiar şi pe tine ca părinte şi nu ştii cum să reacţionezi pentru a-l ajuta să treacă mai uşor peste aceste hopuri.

Reuşita la examene, fie ele teste naţionale, fie probe de bacalaureat, este un succes şi pentru tine. De aceea, îţi faci multe griji şi tinzi să te implici excesiv pe tot parcursul pregătirii şcolare a adolescentului.

Pe de altă parte, ţi-ai dori să nu-i transmiţi starea ta şi să nu-l stresezi suplimentar. Există câteva strategii pentru a trece împreună cu bine peste încercările examenelor.

Acordă-i toată încrederea ta!

Nu este uşor pentru un tânăr să dea piept cu un munte de informaţii pe care trebuie să le parcurgă în câteva luni. Încearcă mai întâi să-l calmezi, spunându-i că va reuşi şi că ai încredere în forţele lui.

Îi va prinde bine să te ştie de partea lui şi nu va mai simţi că duce singur tot greul examenelor. Povesteşte-i cum a fost această experienţă pentru tine, când erai copil, şi la ce trucuri apelai pentru a învăţa mai uşor.

Evită cicăleala!

Aşa cum ai avut şi tu în şcoală înclinaţie spre anumite materii de studiu în defavoarea altora, copilul tău are şi el tendinţa să insiste mai mult la materia preferată.

Pentru a nu-l supune unui stres în plus, încearcă să nu-l sufoci cu sfaturi, ci doar să-lcorectezi atunci când crezi că nu se dedică suficient studiului. Explică-i faptul că nu-i ceri decât să facă tot ce poate pentru a se pregăti la fiecare materie în parte.

Motivează-l!

Nu poate obţine rezultate bune numai de dragul şcolii. Pentru mulţi adolescenţi, a reuşi la examene nu reprezintă deloc o motivaţie puternică.

Cadourile scumpe promise în schimbul unor note mari nu sunt nici ele o strategie bună. Îl vei obişnui să fie materialist. Motivează-l, oferindu-i libertatea de a se vedea cu prietenii sau de a-şi urma o pasiune.

Sfătuieşte-l inteligent!

Mai bine ca tine nimeni nu-ţi ştie copilul. Aşa că numai tu îi poţi da cele mai bune ponturi despre cum să înveţe mai uşor. Are memorie vizuală? Propune-i să scrie în timp ce învaţă şi să folosească diverse culori pentru a sublinia informaţiile importante.

De pildă, roşu pentru definiţii, verde pentru teoreme, albastru pentru a scoate în evidenţă o idee. Dacă are memorie auditivă, atunci îi va fi la îndemână să înveţe citind cu voce tare sau înregistrându-se şi reascultând cele înregistrate.

Ajută-l să se organizeze!

Metoda calendarului nu e învechită, cel puţin nu atunci când vine vorba de împărţirea materiilor pe zilele rămase până la examen.

Un copil mai puţin ordonat nu va reuşi să se organizeze şi va ajunge la un moment dat să-şi dea seama că nu prea mai are timp şi, prin urmare, se va panica. Aici intervii tu! Faceţi împreună tabele cu materiile la care are de învăţat şi cu zilele până la examene.

Nu uitaţi că trebuie să-i rămână timp şi pentru a repeta cele învăţate. Iar cu câteva zile înainte de teste, adolescentul trebuie să se şi odihnească. Apoi, stabiliţi pentru fiecare materie şi lecţie în parte cât timp le va fi dedicat.

Trebuie să renunţe la ieşirile cu prietenii?

Când eşti adolescent nu este uşor să stai închis în casă cu cărţile deschise şi să uiţi cu desăvârşire de prieteni sau de bucuria de a face o plimbare cu cel iubit. Deci nu fi absurd şi permite-i să aibă şi momente de respiro, în care să-şi reîncarce bateriile.

Totul e să nu-l laşi să-şi piardă nopţile la petreceri sau în cluburi. O noapte nedormită o va recupera abia peste o lună. Totodată, nu-l lăsa să înveţe în timpul nopţii. Chiar dacă i se pare că reţine mai uşor noaptea, când e linişte, se va simţi epuizat în pragul examenelor.

Doctor Click! vă sfătuieşte

Implicarea excesivă a părintelui în viaţa şcolară a copilului poate duce chiar la refuzul copilului de a participa la activităţile şcolare. Părintele zelos îi poate încărca excesiv programul, ceea ce tinde să-l obosească.

Pentru ca implicarea părintelui să fie eficientă este necesar ca acesta să fie realist în ceea ce priveşte capacităţile copilului, nevoile acestuia (odihnă, relaxare, joacă), precum şi să ţină cont de vârsta copilului (mintală, dacă este cazul unei deficienţe, şi cronologică).

Click! de la cititori

Activitatea creierului este stimulată de fructe, miere şi nuci care conţin bor, dar şi de vitamine B1 şi B2. Memoria este ameliorată prin hrana bogată în zinc obţinută din legume, cereale, peşte. Simona Bucur, Bucureşti