Aşa înoată în siguranţă vara asta!

1 2 jpg jpeg

Mişcarea este sănătate curată, mai ales cea făcută în aer liber sau chiar la mare. Timpul frumos, mai ales acum în perioada concediilor ne trimite de la mic la mare în apropierea zonelor cu plajă pentru a ne bucura de soare, de mare de linişte şi de relaxare.

Fii mereu în gardă

Indiferent de locul unde alegi să îţi petreci concediul vara asta, supraveghează-ţi cu atenţie copilul şi fii mereu la un braţ distanţă de el mai ales dacă intră în mare. Chiar dacă fiecare plajă are şi un salvamar cel puţin prin preajmă nu te lăsa în baza acestui fapt. Este posibil ca exact atunci când ai mai mare nevoia ori să nu fie atent ori să fie prins în altă activitate.

Ţine la îndemână echipamentul de salvare, un colac de salvare şi un telefon pe care să le poţi manevra rapid şi în condiţii de siguranţă. Dacă i-ai aplicat acele aripioare la braţe asta nu înseamnă că este în siguranţă, ar fi de preferat mai ales dacă mergeţi cu barca sau vă deplasaţi în larg să aveţi veste de salvare şi să nu vă băgaţi în apă dacă sunt valurile foarte mari deoarece există pericolul de a se forma curenţi.

Află cum îl faci să treacă peste frica de apă AICI

Vacanţa are nevoie de reguli clare

Pentru a te bucura de vacanţă, este bine ca înainte de a pleca de acasă să punctezi câteva lucruri importante. Primul şi poate cel mai important aspect este igiena locului în care urmează să înotaţi. În cazul în care apa este murdară, există pericolul să contacteze o bacterie şi în acest caz mai bine rămâneţi pe plajă sau căutaţi un alt loc special amenajat pentru a vă bucura de apă.

Este indicat ca tu să intri înaintea copilului în apă pentru a vedea exact care este temperatura şi dacă există pericolul ca acesta să se rănească în apă sau dacă are nevoie de protecţie suplimentară precum papucii speciali de apă.

Duşul este o obligaţie atât înainte cât şi după ce ai ieşit din apă, mai ales la piscină, iar dacă locul ales nu este dotat cu astfel de utilităţi este de preferat să nu intri în apă.

Un alt aspect important este acela că imediat după ce aţi luat masa nu este recomandat să intraţi în apă, deoarece digestia va fi cu mult îngreunată şi există riscul ca micuţul să se simtă rău.

Dacă observi că se confruntă cu o eczemă sau o erupţie pe piele, atunci nu-l duce la piscină sau la mare. Cabinetul medicului este soluţia perfectă pentru a remedia situaţia.