Aşa ai grijă de ochii obosiţi!

1 2 jpg jpeg

Odată cu înaintarea în vârstă, dar mai ales după 40 de ani, pielea începe să-şi piardă din elasticitate şi se subţiază, vasele de sânge devin mai vizibile. Pe lângă asta, ochii ajung să se confrunte şi cu:

• cearcăne: Sunt cauzate de vasele de sânge şi capilarele sparte, care se întrezăresc prin pielea fină de sub ochi. Când eşti obosită sau răcită, cearcănele devin şi mai vizibile, deci ai grijă să dormi măcar 7 ore pe noapte.

• pungi (în zona de contur): Organismul feminin tinde să reţină apă (mai ales în urma unui aport ridicat de saresau în perioada premenstruală). Când nu dormi suficient sau eşti stresată, ţesuturile se umflă şi fluidele se depozitează în jurul ochilor. Ai nevoie de o cremă hidratantă

Pielea din jurul ochilor este cea mai subţire şi mai fragilă, iar atunci când se deshidratează, tu vei părea neodihnită, iar liniile fine şi ridurile vor părea exagerate. Foloseşte o cremă hidratantă, de ochi, dimineaţa şi seara, fără excepţii, dacă-ţi doreşti o privire luminoasă din nou.

Nimeni nu neagă că mesele cu sare din belşug sunt delicioase, însă, pentru pielea ta, ele reprezintă un minus. Sodiul îţi inflamează pielea din jurul ochilor, care este subţire şi predispusă retenţiei de lichide, deci, cu cât vei mânca mai nesărat, cu atât poţi reduce incidenţa apariţiei pungilor de sub ochi.

Studiile au arătat că femeile care au folosit în mod regulat o cremă de contur de ochi, pe bază de vitamina K şi retinol, mai multe săptămâni la rând, au observat îmbunătăţiri. Asemănător retinolului, vitamina K este sensibilă la razele ultraviolete ale soarelui, deci nu trebuie folosită ziua. În plus, ajută la estomparea laba-gâştei.

Sunt soluţia perfectă, ce poate trata ochii obosiţi, cu aspect pufos. Teina din compoziţia ceaiului acţionează drept constrictor al vaselor de sânge, închise la culoare, şi ajută la eliminarea lichidului care a creat umflătura. Ceaiul negru conţine taninuri, care estompează pungile de sub ochi, în timp ce cafeina contractă capilarele dilatate şi diminuează cearcănele.

Ceaiul verde este, de asemenea, util, deoarece conţine polifenoli antiinflamatorii. Indicat este şi cel de muşeţel, pentru că linişteşte ochii umflaţi, datorită conţinutului de bisabolol. Poţi utiliza pliculeţe de ceai deja folosite, pe care le cufunzi în apă cu gheaţă, timp de câteva secunde. Le aplici direct pe ochi timp de 15 minute.

Dacă nu mai ştii ce să faci pentru a scăpa de cearcăne, atunci încearcă... un cartof. Acesta conţine enzime ce acţionează ca înălbitori ai pielii. Taie în felii subţiri un cartof crud, lasă-l în apă rece, pentru a nu se oxida.

Apoi, stai pe spate şi pune-ţi pe fiecare pleoapă câte o felie de cartof, timp de 5 minute. Temperatura rece va calma inflamaţiile, iar enzima din cartofi se va “ocupa” de cearcăne.

3. Felii de castravete

Aplicarea feliilor de castravete rece poate fi un alt truc bun de calmaare a ochilor obosiţi şi umflaţi. Temperatura rece şi efectul astringent vor contracta vasele de sânge ale pielii şi capilarele, diminuând aspectul pungilor de sub ochi şi al cearcănelor.