Argila tratează gastrita şi durerile

1 2 jpg jpeg

I se mai spune „pământul care vindecă“, datorită calităţilor terapeutice valoroase pe care le are asupra organismului. şi poate fi folosit pe cale orală sau în aplicaţii locale. În terapiile alternative sunt utilizate mai des 3 tipuri de argilă, cea albă, argila gri şi argila verde, dar au proprietăţi binefăcătoare şi argila galbenă şi cea roşie.

Înainte de a folosi un remediu argilos, e bine să consulţi medicul, pentru că acest produs elimină substanţele toxice din organism, însă alături de ele poate îndepărta şi elemente nutritive, ca fierul şi zincul, favorizând, pe termen lung, apariţia anemiei.

Ajută în caz de probleme gastrice

Tratamentele cu argilă neutralizează excesul de acid gastric din stomac, fiind de ajutor în gastrită sau ulcer. Amestecă 2 linguriţe cu argilă şi 100 ml apă plată, lasă să stea câteva ore şi apoi filtrează conţinutul. Înainte de masă, ia câte 1 linguriţă de lichid limpede cu un pahar de apă.

Atenţie!

Dacă suferi din pricina constipaţiei sau a unor probleme intestinale, nu e indicat consumul argilei decât cu acordul medicului. De asemenea, cura cu argilă e contraindicată gravidelor.

Diminuează durerile articulare

Împachetările cu nămol de argilă sunt prescrise în multe staţiuni termale, pentru a remedia problemele de la nivelul încheieturilor. Argila poate fi folosită şi acasă, în tratamentul bolilor de articulaţii. Pentru a calma durerile cauzate de entorse, de exemplu, se recomandă cataplasmele calde cu argilă, direct pe piele sau pe un tifon steril, aplicate pe zona afectată şi lăsate să acţioneze aproximativ 2 ore. Dacă este vorba despre inflamaţii, ajută cataplasmele reci, care stopează procesul inflamator.

Combate toxiinfecţiile alimentare

Pentru că are proprietăţi antibiotice şi antiinflamatoare, argila este recomandată şi în toxiinfecţii alimentare, fiind un remediu rapid şi eficient. Pune 1 linguriţă de argilă într-un pahar cu apă plată, sub nicio formă apă de la robinet, şi lasă amestecul până dimineaţă, la decantat. Trebuie să bei doar apa, nu şi mâlul. Indicat ar fi să urmezi acest tratament o lună, timp în care să adopţi o dietă fără grăsimi, prăjeli şi alcool.

Tratează afecţiunile cutanate

Pulberea vindecătoare este o soluţie de tratament şi pentru leziunile pielii. Astfel, pe zonele cu răni uşoare poţi aplica un strat subţire de argilă amestecată cu puţină apă. Tratamentul cu argilă verde este eficient pentru tenul gras şi părul cu tendinţă de îngrăşare, pentru că reduce excesul de sebum. Pentru pete şi zone pe piele foarte uscate, cu arsuri, este ideală argila albă. Aceasta reface structura pielii şi poate fi utilizată şi în tratamentul părului tocit şi devitalizat. De asemenea, argila albă este des utilizată şi ca talc în pudra pentru calmarea iritaţiilor de scutec ale bebeluşilor.

Detoxifică organismul

Silicatul de alumină, roca sedimentară din care este compusă argila, are proprietăţi absorbante – captează toxinele şi le elimină –, antiseptice şi cicatrizante. Astfel, argila absoarbe germenii, viermii intestinali, toxinele, radicalii liberi, pesticidele si metalele grele din intestinul gros. După ce le adună ca într-o minge, le rostogoleşte prin intestin şi le elimină spre exterior. Atât de simplă este metoda de detoxificare cu argilă!

Pentru acest proces sunt benefice argila verde şi cea galbenă, pentru că au putere absorbantă mare, datorită conţinutului bogat în minerale preţioase, precum hidroxid de fier, calciu, magneziu, potasiu şi mangan. Argila roşie, de exemplu, are în compoziţie mult oxid de fier şi se utilizează mai des în tratamentul anemiei.

Cum se ţine cura

Bea în fiecare zi un amestec dintr-o linguriţă de argilă cu un pahar cu apă, la temperatura camerei, lăsat peste noapte. Dimineaţa consumă lichidul limpede. Altă variantă a curei este să bei dimineaţa un pahar cu „lapte de argilă“, cum i se mai spune, şi unul seara. Este posibil ca în primele zile să te confrunţi cu uşoare stări de ameţeală şi greaţă. Nu trebuie să te sperii, acesta este un semn că detoxificarea este în plin proces.

Argiloterapeutul Covaciu Ioan spune că, pentru reuşita tratamentului, trebuie să foloseşti argilă cât mai fină şi pură, care la proba între dinţi să nu prezinte mult nisip. Vasul în care prepari amestecul să fie curat şi fabricat din ceramică, porţelan sau sticlă, sub nicio formă din metal sau plastic. De asemenea, pentru omogenizarea lichidului să foloseşti o lingură de lemn. Apa argiloasă o bei pe stomacul gol sau cu 45 de minute înainte de masă.

Indiferent de culoare, argila nu poate fi refolosită!