Aproape 1 milion de români au boala fumătorului

1 2 jpg jpeg

Mulţi oameni nu îşi dau seama cât de gravă e boala aceasta, deşi în clasamentul OMS, BPOC apare ca fiind a patra cauză de mortalitate la nivel mondial. Cel mai adesea, oamenii pun simptomele BPOC pe seama bătrâneţii.

BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică) este o boală de plămâni care cauzează anual moartea a 3 milioane de oameni la nivel mondial, şi aproape jumătate dintre pacienţi nu ştiu că au boala. În România, aproximativ un milion de oameni suferă de BPOC. Simptomele timpurii ale bolii nu sunt recunoscute, mai ales din cauza faptului că tusea, senzaţia de sufocare, oboseala par a fi consecinţe fireşti ale fumatului sau înaintării în vârstă.

“Diagnosticarea la timp este obiectivul campaniei Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?, aflată deja la a şasea ediţie” spune prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. “Şi în acest an facem testări gratuite şi îi îndemnăm pe toţi românii care fumează, tuşesc şi nu rezistă la efort să caute pe www.desprebpoc.ro lista cabinetelor medicale unde se pot face spirometrii gratuite” continuă Mihălţan.

Campania de testari gratuite a început în octombrie în 18 judete din ţară şi ţine până la sfârsitul anului. Testările se fac pe bază de programare telefonică, iar lista completă a cabinetelor medicale disponibile este pe www.desprebpoc.ro.

În luna octombrie, au fost testate 1920 persoane, iar 540 au fost depistate cu BPOC.

Cei mai solicitaţi medici au fost cei din judeţele Dolj şi Suceava.

De asemenea, în weekendul 15-16 noiembrie, bucureştenii sunt invitaţi să se testeze la un cort special amenajat în Parcul Tineretului, la intrarea Şincai, în intervalul 10.00-19.00.

Testarea pentru depistarea BPOC se numeşte spirometrie, nu doare, durează câteva minute şi măsoară cantitatea de aer inspirată şi expirată de o persoană, precum şi timpul necesar inspiraţiei şi expiraţiei.