Depistate la timp, afecţiunile glandei tiroide pot fi vindecate. De mare ajutor în bolile tiroidei sunt tratamentele naturale, cum sunt uleiul de cătină şi cel de cicoare, care pot fi folosite ca atare sau combinate cu medicamente.

Înainte de a încerca un tratament pe bază de plante pentru bolile tiroidei, consultă-te întâi cu medicul care te are sub observaţie.

Ulei de cătină, de 3 ori pe zi

Uleiul de cătină este indicat pentru creşterea imunităţii, oprirea dezvoltării celulelor canceroase, dar şi în tratarea afecţiunilor endocrine. Pentru a prepara uleiul de cătină ai nevoie de un kilogram de fructe, pe care le speli bine cu apă, după care le zdrobeşti cu o lingură de lemn într-un vas emailat sau de sticlă. Strecori sucul obţinut printr-un tifon, după care-l laşi 24 de ore la temperatura camerei, însă fără a acoperi etanş vasul. Pelicula de culoare mai deschisă care se va obţine la suprafaţă este uleiul de cătină. Pentru prevenirea şi tratarea problemelor glandei tiroide poţi lua câte 20 de picături, de trei ori pe zi, timp de o lună. Se pot face câte 2-3 cure pe parcursul anului. Uleiul îl poţi procura şi de la magazinele cu produse naturiste, sub formă de capsule. Poţi lua 1-2 capsule, de trei ori pe zi,timp de o lună.      

Roiniţa, leac în hipertiroidism

Cunoscută în popor şi sub numele de melisă, roiniţa este un ingredient-minune în tratamentele hipertiroidismului. Extractele din roiniţă inhibă acţiunea în organism a hormonului tiroidian. Prepară o infuzie de roiniţă, adăugând 1-2 linguri de funze uscate la o cană cu apă fierbinte. După răcire, poţi bea câte 1-2 căni pe zi, după principalele mese ale zilei. Poţi urma tratamentul între 4-6 luni.

Şi tinctura de roiniţă are efecte benefice în reglarea ciclului menstrual, tulburare dată de dereglările hormonale. Pune într-un borcan 15 linguri de pulbere de roiniţă, peste care adaugi 400 de ml de alcool alimentar de 50 de grade. După ce închizi ermetic borcanul, laşi amestecul la macerat timp de două săptămâni, după care strecori tincura. Poţi lua de patru ori pe zi, între 50 şi 100 de picături de tinctură pe care le amesteci cu puţină apă. Tratamentul trebuie urmat timp de 30 de zile.

„Cafeaua“ care tratează bolile tiroidei

Remediile pe bază de cicoare (cunoscută drept un înlocuitor al cafelei) au efecte benefice în eliminarea toxinelor din organism, stimularea funcţiilor ficatului şi în tratarea problemelor tiroideine. Recomandat este uleiul esenţial de cicoare, pe care îl poţi procura de la magazinele cu produse naturiste. În plus, mai poţi încerca şi infuzia de cicoare, pe care o poţi prepara din două linguriţe de rădăcină sau de flori adăugate la o cană cu apă clocotită. După răcire poţi bea şi câte două căni pe zi, timp de două săptămâni. Pentru hipotiroidie este recomandată infuzia de creţişoară şi coada calului. Adaugă o linguriţă de plantă (amestec dintre creţişoară şi coada calului) la 250 de ml de apă clototită. După răcire poţi consuma câte două căni pe zi, dimineaţa şi seara, cu o jumătate de oră înainte de masă, cel puţin o lună.   

Dr. Cristina Pavel, medic medicină generală, competenţe apifitoterapie

Pentru tratarea problemelor tiroidiene sunt indicate în general produsele obţinute din sânzâiene, salvie şi cele din coada şoricelului. Infuziile obţinute sunt indicate în tratamentul preventiv al acestor afecţiuni, dar şi în cel de după diagnostic. Din infuzia de salvie se beau zilnic 2-3 căni. Pe lângă acestea, mai este recomandată gargară cu infuzia obţinută, dar şi capsulele cu extracte naturale din magazinele naturiste. Pacientul trebuie să ştie că tratamentul pentru problemele tiroidiene sunt personalizate pentru fiecare caz în parte. În cazul deficienţei de iod poate fi prescris tratamentul pe bază de alge. Pentru afecţiunile diagnosticate într-un stadiu mai avansat sau pentru cele cu complicaţii trebuie cerut sfatul medicului.

@goodhousekeeping.com