Apa enzimatică, licoarea magică la îndemâna oricui

1 2 jpg jpeg

Enzimele sunt cele care menţin şi întreţin viaţa, iar în lipsa lor viaţa nu ar fi posibilă pentru mult timp. Enzimele fac parte din corpul nostru încă din momentul naşterii şi fac viaţa posibilă prin acţiunile lor de scindare, reparare şi construcţie a corpului şi celulelor sale. Practic, enzimele funcţionează precum un catalizator ce permite celulelor corpului nostru să funcţioneze corect.

Cele mai importante surse de enzime se găsesc în alimentele vii precum germeni, fructe, legume, seminţe, nuci, dar şi toate alimentele crude. În această categorie intră şi apa enzimatică sau apa vie, după cum i se mai spune.

Ce este apa enzimatică?

Apa enzimatică este o băutură naturală al cărui conţinut în enzime, vitamine şi minerale a fost mult îmbogăţit datorită vegetalelor proaspete şi vii care au fost adăugate în această apă. Apa vie este ideală pentru persoanele care, în general, nu obişnuiesc să consume legume, fructe şi alte verdeţuri.

Cum se realizează apa enzimatică

Pentru a obţine apă enzimatică, trebuie să parcurgi câteva etape simple:

- Adaugă într-un borcan câteva funze, fructe sau legume sau un mix din toate acestea - ingredientele se aleg după propriile preferinţe sau în funcţie de fructele/legumele de sezon; - Peste fructele/legumele din borcan adaugă apă plată până la umplerea borcanului; - Aşează borcanul într-un loc liniştit pentru minim 8 ore, astfel încât vegetalele din borcan să se întrepătrundă cu apa, iar schimbul de materii, enzime, vitamine şi minerale să se realizeze eficient; - Cu cât locul în care aşezi borcanul este mai răcoros, cu atât mai mult timp trebuie să-l laşi, dar nu mai mult de 48 de ore; - Se strecoară apa şi se păstrează la rece. Aceasta se consumă fără restricţii de cantitate.

Din ce poţi realiza apa enzimatică

- Fructe de orice fel, preferabil de sezon, cât mai proaspete şi cât mai naturale: mere, pere, pepene, struguri, vişine, cireşe, zmeură, citrice, caise, piersici, măceşe, mango, rodie, fructul pasiunii şi alte fructe exotice;

- Legume proaspete: roşii, morcovi, ardei, castraveţi, sfeclă roşie, gulie, varză, conopidă, broccoli etc;

- Verdeţuri şi plante aromatice: pătrunjel, busuioc, cimbru, mărar, ghimbir, oregano etc., în funcţie de preferinţe;

- Plante medicinale: muşeţel, coadă-şoricelului, flori de şoc, flori de salcâm, frunze de zmeur, etc.

- Orice combinaţie din categoriile de vegetale de mai sus, după bunul plac.