Antenele nu sunt surse de cancer

1 2 jpg jpeg

Aceasta este concluzia celui mai aprofundat studiu efectuat în Marea Britanie care a încercat să descopere o legătură între cazurile de cancer la copii şi antenele sau releele de telecomunicaţii amplasate în apropierea locuinţelor acestora. Studiul a fost realizat pentru Jurnalul Medical Britanic şi a evaluat situaţia a 1.397 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 4 ani, care între 1999 şi 2001 au suferit de leucemie sau de tumori pe creier. Fiecare dintre aceste cazuri a fost comparat cu alte patru cazuri ale unor copii sănătoşi, de aceeaşi vârstă. Studiul a precizat că femeile însărcinate, care locuiesc în apropierea unor antene sau relee de telecomunicaţii, nu sunt expuse riscului de a aduce pe lume copii suferinzi de leucemie sau de alte forme de cancer.