Anca Ţurcaşiu îţi dă şase reţete de post

1 2 jpg jpeg

Vedeta Kanal D e vegetariană de mai bine de 20 de ani. Spune că, de când a renunţat la carne, se simte mult mai bine, mai energică şi are pielea mai frumoasă.

„Nu am avut de gând să renunţ la carne. Eram la mare şi nu ştiam ce să mănânc aşa că l-am rugat pe bucătarul hotelului unde eram cazată să-mi pregătească ceva. Mi-a făcut o salată extraordinară care a dat pe spate toţi clienţii retaurantului. Am stat acolo trei luni şi în fiecare seară bucătarul îmi pregătea o mâncare diferită”, a declarat Anca pentru Click!

Salata cu pricina a fost atât de gustoasă, încât patronii au trecut-o în meniu, cum altfel, decât „Salata Ţurcaşiu”. Chiar dacă e vegetariană, Anca găteşte pentru familia ei şi mâncare cu carne, însă pe negustate.

„Soţul şi băiatul meu mănâncă carne.Eu sunt singura vegetariană din familie. Pentru mine fac salate, iar pentru ei tot felul de mâncăruri, dar fără să le gust”, ne-a mai povestit ea. Vreme de o săptămână, vedeta vă va prezenta câte o reţetă vegetariană pe zi, pentru a vă ajuta să ţineţi post.

Vinete umplute

Ingrediente: 3 vinete mijlocii, o ceapă , un ardei , 3 căţei de usturoi , o conservă de roşii în suc propriu, sare, piper, boia, oregano

Preparare: Vinetele se taie în două pe lung şi se prăjesc în tigaie cu puţin ulei câteva minute pe ambele parţi. N-ar strica să aveţi şi un capac la îndemână, să nu vă stropiţi bucătăria. După ce s-au răcit vinetele, se scoate cu grijă mijlocul, astfel încât să rămână pe margini cam o jumătate de centimetru.

Vinetele şi ardeiul şi ceapa, toate tăiate mărunt, se pun în tigaie să se înmoaie puţin. După câteva minute, se pun roşiile din conservă şi condimentele şi se lasă la foc mijlociu cu capac cam 10 minute. La sfârşit, după ce se ia tigaia de pe foc, se zdrobesc cei 3 căţei de usturoi.