Află când sunt indicate, cum se fac în mod corect şi ce afecţiuni depistează analizele de urină!

Sumarul de urină

O altă analiză de urină importantă este sumarul de urină. Cu ajutorul lui, se pune în evidenţă cantitatea prea mare de proteine în urină, ceea ce semnalează o problemă renală sau a căilor urinare.

Prezenţa corpilor cetonici sau a glucozei în urină semnalează diabetul, iar analiza sedimentului urinar poate detecta hematuria (prezenţa sângelui în urină).

Urocultura

Prin urocultură sunt cultivaţi şi identificaţi germenii care produc infecţii ale tractului urinar. Cistita (infecţie a vezicii urinare), nefrita şi pielonefrita sunt afecţiuni frecvent diagnosticate cu ajutorul uroculturii.

În cazul unui rezultat pozitiv, care arată prezenţa unei infecţii a căilor urinare sau a rinichilor, cantitatea de microbi este de cel puţin 100.000 la un mililitru de urină. Identificarea germenilor este însoţită şi de o testare a sensibilităţii lor la antibiotice (antibiogramă).

Cum se recoltează corect proba de urină

Recoltarea probei pentru urocultură se face respectând câteva sfaturi. Se recoltează prima urină de dimineaţă, după igiena locală cu apă şi săpun, într-un recipient numit urocultor, care se procură de la farmacie sau de la cabinetul medical.

Proba se ia nu din primul jet, întrucât poate fi contaminat cu bacteriile care există în partea inferioară a uretrei, ci din cel de mijloc. O cantitate de cel mult 30 ml de urină este suficientă.