Alimentul-banal care te scapă de cancer

1 2 jpg jpeg

Tratează problemele digestive

Cartofii au fost folosiţi de secole de persoanele cu probleme digestive, de la arsuri la stomac la indigestie. Un studiu din 2006 realizat de cercetători de la Universitatea din Freiburg, în Germania şi publicat în revista „Phytomedicine“ arată că două treimi din pacienţii cu astfel de neplăceri au prezentat semne de ameliorare a simptomelor atunci când au consumat regulat suc de cartofi. Potrivit „Journal of Medicinal Plants“, sucul de cartofi este indicat şi în caz de gastrită şi ulcer gastric şi ajută la curăşarea intestinelor şi reduce cantitatea de acid din sistemul gastrointestinal. Are proprietăţi anticancer

Deşi cartofii nu tratează toate tipurile de cancer, un studiu publicat în revista „Food and Function“, în 2013, şi efectuat de cercetători chinezi arată că o substanţă care se găseşte în sucul de cartofi numit patatină este capabilă să oprească proliferarea celulelor canceroase la şoarecii cu melanom.