Alimentele care ne fac să fim mai generoşi

1 2 jpg jpeg

Specialiştii susţin că triptofanul, compus care se găseşte în ouă, banane, lapte şi în carnea de curcan, ne poate schimba comportamentul.

Mai exact, compusul ne face să avem o stare mai bună de spirit şi să fim mai darnici. Datorită schimbărilor din organism triptofanul este „folosit“ la producerea de serotonină, cunoscut şi sub numele de hormonul stării de bine.

În cadrul studiului, cei 32 de participanţi (femei şi bărbaţi) au primit zilnic fie câte 0,8 grame de pudră care conţinea triptofan, fie medicamente placebo.

Participanţii au avut ocazia pe parcursul cercetării să doneze suma de bani primită de la cercetători sau să o folosească în interesul propriu.

Astfel, rezulatatele obţinute au arătat că voluntarii care au primit pudră cu triptofan au donat mare parte din banii primiţi, în timp ce ceilalţi i-au folosit pentru a cumpăra diverse obicete.

,,Pentru prima dată am analizat efectul pe care compusul triptofan îl are asupra stării de spirit a persoanei. Alimentele care ajută la formarea hormonului serotonină ne ajută să fim mai darnici cu cei din jur”, a afirmat Adam Perkins, cercetător la Colegiul Imperial din Londra, Marea Britanie.