Ştim cât este de sănătos să mâncăm legume şi alte alimente crude, datorită vitaminelor şi mineralelor pe care ţi le asigură. Însă există unele alimente, în special legume, pe care nu trebuie să le mănânci crude.

Cartofii

Pe cât de gustoşi sunt cartofii prăjiţi, pe atât de nesănătoşi sunt cei cruzi. Amidonul conţinut de aceştia poate duce la balonare şi gaze abdominale. Mai periculoşi decât aceştia sunt cei de culoare verzuie pe sub coajă, din cauza expunerii prelungite la soare. Apare o cantitate mare de solanină, ceea ce poate duce la dureri de cap şi probleme digestive.

Fasolea roşie

Fasolea roşie este foarte sănătoasă pentru organism, însă dacă o mănânci gătită. Crudă, aceasta poate duce la greaţă, vărsături, diaree severă, potrivit prevention.com. Aceste efecte sunt cauzate de o substanţă care se găseşte în fasolea roşie, lectina. Aceasta nu mai este toxică în urma fierberii.

Sâmburii unor fructe

Dacă ai obiceiul să ronţăi seminţe de mere şi pere, renunţă. Nu este sănătos, spun specialiştii, pentru că poate duce la apariţia unor probleme de sănătate. Acest lucru este cauzat de conţinutul de amigdalină, o substanţă ce poat fi toxică, potrivit huffingtonpost.com.

Laptele

Un alt aliment care poate fi dăunător în stare crudă este laptele. Este cel mai bine să bei şi să găteşti numai cu lapte pasteurizat. Laptele provenit de la ţară ar trebui să fie fiert înainte de a fi consumat.

În cazul consumului de lapte nepasteurizat pot apărea probleme de sănătate precum infecţia cu bacteria E. coli sau cu Salmonella, cei mai predispuşi fiind copiii şi persoanele care au imunitatea scăzută.