Alimente interzise în caz de incotinenţă urinară

1 2 jpg jpeg

Specialiştii recomandă evitarea anumitor alimente care declanşează sau înrăutăţesc incontinenţa.

Alimentele care conţin cofeină

Produsele pe bază de cofeină acţionează asupra vezicii urinare în mod dublu: în primul rând îi stimulează direct activitatea, şi în al doilea rând, acţionează ca diuretic. De aceea, specialiştii recomandă persoanelor care suferă de incontinenţă urinară să excludă din alimentaţie acele produse care conţin cofeină.

Alimentele condimentate

Şi produsele condimentate se găsesc pe lista alimentelor interzise în caz de incontinenţă urinară, din cauza faptului că au aceeaşi acţiune pe care o are şi cofeina asupra vezicii urinare.

Mâncarea chinezească, chilli, ardeiul iute, precum şi alte alimente condimentate sunt considerate a fi iritanţi puternici pentru epiteliul vezical, ducând la stimularea activităţii vezicii urinare.

Alimentele acide

Citricele şi sucul de merişoare au rolul de a stimula activitatea vezicii urinare, motiv pentru care persoanele care suferă de incontinenţă urinară trebuie să le excludă din dietă.

Băuturile alcoolice

Alcoolul intervine în procesul de transmitere a semnalului neurologic de la creier la vezica urinară, proces realizat prin transmiterea unor impulsuri şi stimuli care controlează şi comandă acţiuni precum iniţierea sau amânarea micţiunii.

Specialiştii atrag atrag atenţia că atunci când pacientul consumă alcool, controlul exercitat de către creier asupra aparatului sfincterian este de o intensitate mai redusă, declanşându-se astfel episodul de incontinenţă.