Alimente cu cel mai mare risc de toxiinfecţie. VIDEO

2 2 jpg jpeg

Paradoxal, fructele şi legumele se numără printre alimentele care se alterează cel mai repede şi care pot da toxinfecţii. Şi alimentele bogate în proteine, cum sunt ouăle şi carnea au un risc ridicat de alterare. Când se adaugă şi o igienă precară în timpul preparării lor, riscul de intoxicaţie aleimantară creşte vizibil.

Alimente cu cel mai mare risc de toxiinfecţie - mâncarea, la frigider cât este călduţă

Mâncarea gătită care conţine carne, cea cu sos ori cu prăjeală este foarte pretenţioasă pe perioada verii şi poate provoca uşor o intoxicaţie. Riscul creşte chiar din momentul pregătirii ei. De aceea, nu tăia carnea pe acelaşi tocător sau cu acelaşi cuţit cu care tai legumele. Spală-te bine pe mâini înainte şi după ce ai tăiat carnea, inclusiv peştele.

Şi modul în care sunt păstrare alimentele după preparare este la fel de important. ,,Mâncărurile cu carne, sosurile, cremele pentru prăjituri, ciorbele drese cu ou, salatale care conţin ouă şi preparatele din peşte sunt la fel de <<pretenţioase>> pe perioada verii. Ele trebuie să fie păstrate întotdeauna la rece, până în momentul consumului“, spune nutriţionistul Corina Zugravu.

Dacă de obicei lăsăm mâncarea să se răcească pe ,,marginea aragazului“, vara lucrurile sunt diferite. Când mâncarea este călduţă, vasul trebuie pus la frigider.

Cumpără lactate pentru o singură masă

Pe perioada sezonului estival trebuie să fii precaut şi cu laptele şi cu derivatele lui, atât cele din comerţ, cât şi cele pe care le pregăteşti în casă. Deoarece se alterează foarte repede, brânza, smântâna, iaurtul, frişca şi îngheţata trebuie păstrate la frigider.

Însă şi în condiţii de refrigerare, păstrează-le pentru un timp scurt. Orice deschidere repetată a frigiderului le poate afecta compoziţia. Alege produsele ambulate în cutii mai mici, cât pentru o singură masă. Acordă atenţie şi ,,produselor verii“, cum este îngheţata.

Alimente cu cel mai mare risc de toxiinfecţie - salatele, păstrate cel mult 3 ore

Consumate din plin pe perioada verii, legumele şi fructele sunt printre cele mai pretenţioase alimente. Nutriţioniştii recomandă consumarea lor imediat după preparare sau la cel mult trei ore. Altfel, se pot forma bacterii ce duc la apariţia toxiinfecţiilor alimentare, de tipul celei cu E.coli.

,,Cu legumele şi fructele trebuie să avem mai multă grijă vara, indiferent dacă le consumăm proaspete sau sub formă de salate. Ele trebuie spălate foarte bine înainte de consum. Ideal ar fi să fie trecute printr-o soluţie diluată de săpun, pentru câteva secunde, după care să le clătim cu apă din abundenţă. Astfel, ne asigurăm că am îndepărtat nu numai microbii, ci şi pesticidele de pe suprafaţa lor“, explică medicul nutriţionist Corina Zugravu.

Cum mai poţi evita toxiinfecţia

- carnea crudă, laptele nefiert nu se păstrează lângă celelalte alimente;

- curăţă şi clăteşte bine ustensilele de bucătărie folosite;

- mâncărurile trebuie puse în recipiente închise etanş atunci când sunt la frigider, pentru a nu împrumuta mirosul şi a nu se face transfer de microbi;

- alimentele nu se păstrează la temperatura camerei, cu atât mai mult dacă preparatele conţin ou crud;

- evită să cumperi din magazine conservele care au capacul bombat sau perforat.

Nutriţionist Corina Zugravu

Risc mare când afară sunt mai mult de 30 de grade

Vara este anotimpul favorit al toxiinfecţiilor alimentare din mai multe motive. Este cald şi atunci germenii dăunători omului se dezvoltă foarte bine, mai ales că ei preferă o temperatură de 30-40 de grade. Şi lipsa normelor de igienă atât în bucătărie, cât şi în timpul călătoriilor poate duce uşor la apariţia toxinfecţiilor alimentare.

Dacă avem cel mai mic semn de întrebare cu privire la o eventuală contaminare, cel mai bine este să dăm preparatul într-un clocot înainte. Mirosul de la mâncare este o sursă care atrage şi muştele, în special în spaţiile în care o pregătim. În astfel de situaţii, pentru mai multă siguranţă este bine să păstrăm orice produs comestibil bine acoperit sau în recipiente închise.