Alimente care distrug dantura

1 2 jpg jpeg

Sunt delicioase, iar unele dintre ele sunt chiar sănătoase, însă nu şi pentru dinţi. Iată o listă a celor mai nocive alimente pentru dantură şi ce poţi să faci pentru a le minimaliza efectele.

Jeleurile şi fructele uscate

Gustoasele fructe uscate nu sunt bune

pentru dinţi, deoarece conţin multe zaharuri. Iar zahărul este dăunător pentru

că afectează smalţul dinţilor, cauzând carii. În plus, jeleurile şi fructele

uscate se lipesc de dinţi, ceea ce le accentuează efectul nociv. Dacă nu te poţi abţine să le mănânci, spală-te

pe dinţi imediat după ce consumi astfel de „bunătăţi”.

Dropsurile şi bomboanele

Nu sunt bune deoarece se lipesc de dinţi, iar zaharurile pe care le conţin demineralizează smalţul. Iar dacă ai obiceiul de a le zdrobi în dinţi, e şi mai rău! În acest fel, smalţul se va toci mult mai repede, iar dinţii vor fi atacaţi mai uşor de bacteriile care duc la apariţia cariilor. Dacă îţi plac bomboanele, alege-le pe cele fără zahăr şi spală-te pe dinţi imediat după ce le-ai consumat.

Fructele şi sucurile de fructe

Alimentele acide demineralizează smalţul dinţilor, ducând la apariţia sensibilităţii dentare la cald, rece sau dulce. Sucurile de roşii sau de portocale, lămâile, merele şi prunele sunt printre cele mai acide. Poţi evita efectul negativ dacă nu te speli pe dinţi imediat ce le-ai consumat. Lasă să treacă una sau două ore de la consumarea sucurilor, pentru a permite smalţului să se remineralizeze.

Băuturile carbogazoase

Fie că este vorba de sucuri cu îndulcitori sau de apă minerală carbogazoasă, băuturile din această categorie conţin acid carbonic care atacă smalţul. Foloseşte un pai pentru ca sucul să nu vină în contact direct cu dinţii şi bea un pahar de apă plată după ce ai consumat băuturi carbogazoase pentru a le diminua efectele.

Pâinea albă

Combinaţia de zahăr şi carbohidraţi din pâinea albă este dăunătoare pentru dantură. Iar faptul că se lipeşte de dinţi face pâinea şi mai nocivă. Dacă nu poţi renunţa la pâinea albă, este util să te speli pe dinţi imediat după ce ai mâncat un astfel de aliment.

Guma de mestecat: bună sau rea?

Nu toţi specialiştii sunt de acord cu mestecatul gumei, chiar dacă este vorba despre cea special creată pentru îngrijirea danturii. Totuşi, sunt situaţii în care guma de mestecat fără zahăr poate înlocui cu succes spălatul pe dinţi. La birou sau pe drum, după ce ai mâncat şi nu ai posibilitatea să-ţi periezi dinţii, mestecă o gumă fără zahăr pentru cel multe 15 minute. Are un efect benefic, deoarece stimulează producţia de salivă, echilibrând pH-ul la nivelul gurii şi limitând demineralizarea smalţului.