Alimente bogate în vitamina A

1 2 jpg jpeg

Vitamina A participă la sinteza unei substanţe (rodopsina), cu rol important pentru vedere (mai ales cea nocturnă), îmbunătăţind acuitatea vizuală, este implicată în creştere, în menţinerea sănătăţii pielii (previne acneea şi dermatozele). Are un rol important în vindecarea rănilor şi arsurilor, asigură integritatea mucoaselor şi previne infecţiile.

Această vitamină prezentă mai ales în unt, gălbenuş şi peştele gras intră în compoziţia pigmenţilor retinei, fiind, deci importantă pentru sănătatea vederii. De asemenea, ajută la cicatrizare şi este implicată în funcţionarea corespunzătoare a sistemului imunitar.

Iată, aşadar, o listă cu alimentele bogate în vitamina A!

Alimente bogate în vitamina A - produse de origine animală

Vitamina A sau retinolul se găseşte în special în produsele de origine animală: untură de peşte, ficat de vită, de porc, lactate, unt şi gălbenuş.

Alimente bogate în vitamina A - vegetale

Vitamina A este prezentă, de asemenea, şi în legume şi fructe (cartofi dulci, morcov, spanac, broccoli, ardei, roşii, caise, piersici, citrice, mango, papaya, curmale), sub formă de betacaroten, acesta fiind convertit de corp în vitamina A.

Totodată, dovleacul este una dintre legumele pe care trebuie să le încorporezi în dietă dacă ai deficienţă de vitamina A! Asta, deoarece în doar 100 gr de dovleac avem 100% din necesarul zilnic asigurat.

Este bine de ştiut că pentru o mai bună absorbţie a betacarotenului, este bine să se consume şi grăsimi, de preferat „bune” (nuci, ulei de măsline).

Cum se manifestă carenţa de vitamina A

Lipsa vitaminei A poate da simptome precum:

- Leziuni cutanate (uscarea pielii) şi oculare (ochi roşii şi iritaţi); - Scăderea vederii pe timp de noapte; - Probleme de dezvoltare osoasă la copii; - Stare precară a smalţului dinţilor; - Creşterea numărului de infecţii respiratorii, digestive şi urogenitale; - Probleme digestive (calculi renali, diaree, pierderea poftei de mancare).

Important!

- Suplimentele cu vitamina A nu trebuie luate decât la recomandarea medicului, pentru că există riscul supradozării. Excesul se manifestă prin simptome precum: insomnia, durerile de cap, descuamarea pielii, dureri de cap şi de oase.

- Un exces de vitamina A în sarcină este asociat cu malformaţii la făt.