Aliaţi din farfurie contra durerilor

1 2 jpg jpeg

Persoanele care se confruntă cu dureri cronice trebuie să aibă grijă şi la nutriţie. Numeroase studii au arătat că unele alimente sunt de ajutor în reducerea inflamaţiei asociată cu durerea. Cu toate că legătura dintre alimentaţie şi durere nu este pe deplin înţeleasă, este bine să se privilegieze în dietă anumite produse care au demonstrat efecte benefice în ceea ce priveşte inhibarea procesului inflamator.

Legumele şi fructele proaspete, verdeţurile, migdalele şi seminţele de floarea-soarelui conţin substanţe benefice pentru cei care se confruntă cu dureri cronice.

Peştele gras

Somonul, heringul şi tonul conţin acizi graşi Omega-3, compuşi despre care studiile au arătat că oferă protecţie faţă de poliartrita reumatoidă, reducând durerile celor care au această boală. Sursă de acizi graşi Omega-3 sunt şi uleiul de măsline, seminţele de in şi nucile.

1 2 jpg jpeg

Ceapa şi usturoiul

În ceapă a fost identificat un compus, quercitina, care are un important efect antioxidant, inhibând inflamaţiile. Sursă de quercitină sunt şi merele. Dacă te confrunţi cu dureri cronice, include cât mai des în meniu şi usturoiul. Pe lângă acţiunea benefică în ceea ce priveşte scăderea colesterolului şi a hipertensiunii, usturoiul este indicat şi în diverse forme de artrită.

2 jpg jpeg

Mai puţină carne roşie!

Carnea de vită şi cea de porc conţin grăsimi saturate şi acizi graşi Omega-6, care au un efect proinflamator. Cu toate că sunt grăsimi bune, acizii graşi Omega-6 trebuie să fie consumaţi în anumite cantităţi şi, mai ales, trebuie să se afle într-un anumit raport cu acizii graşi Omega-3. Astfel, potrivit specialiştilor, raportul dintre acizii Omega-3 şi Omega-6 trebuie să fie de 1 la 4. Este bine să se consume cel mult 2 porţii de carne roşie pe săptămână. În ceea ce priveşte lactatele, alege-le pe cele cu conţinut scăzut de grăsimi.

Sfat

Evită alimentele procesate, întrucât favorizează procesul inflamator din organism.