Alegerile alimentare din sarcină pot afecta sănătatea nepoţilor

1 2 jpg jpeg

Oamenii de ştiinţă susţin că ceea ce mănâncă femeia poate creşte riscul de apariţie a obezităţii şi a diabetului în rândul urmaşilor.

Rezultatele studiului au arătat că o ,,memorie a alimentaţiei” este transmisă generaţiilor următoare. Mai exact, dacă la copil nu ajunge suficientă hrană în timpul sarcinii, următoarea generaţie este pre-programată să facă faţă subnutriţiei.

Astfel, riscul ca aceştia să sufere de anumite afecţiuni ca urmare a alimentaţiei nu tocmai sănătoase este unul destul de mare.

În urma analizelor realizate pe cobai, cercetătorii de la Universitatea Cambridge şi ce la de la Universitatea Harvard au observat că impactul subnutriţiei se poate transmite genetic chiar şi la trei generaţii distanţă.

,,Atunci când alimentaţia din cele nouă luni de sarcină este una deficitară, copilul, dar şi următoarele generaţii de nepoţi sunt pre-programaţi să facă faţă subnutriţiei. Pe de altă parte, abundenţa de alimente pe care le consumă gravidă poate creşte riscul de apariţie a unor afecţiuni. Având în vedere cum se adaptează nevoile generaţiilor, se poate înţelege de ce diabetul de tip II şi bolile metabolice sunt atât de des diagnosticate”, a explicat Anne Ferguson-Smith, profesor la Departamentul de Genetică de la Universitatea Cambridge.

Concluziile studiului au fost publicate în Jurnalul Medical ,,Ştiinţa”.