Alege parfumurile care nu afectează pielea!

2 jpg jpeg

Dominate de esenţa uneia sau a mai multor tipuri de flori, parfumurile, asemenea celorlalte cosmetice de pe piaţă, pot conţine ingrediente bio, fie unele nocive, precum ftalaţii, parabenii sau coloranţii. Indicat este să alegi parfumurile care sunt produse din ingrediente naturale, care să nu afecteze pielea în nici un fel. Cele pe bază de uleiuri esenţiale nu numai că sunt la fel de puternice ca şi aromă precum celelalte, ci sunt mai sănătoase şi pot fi folosite cu dublu rol. Acestea, în special cele certificiate ca fiind bio, pot fi folosite şi de persoanele alergice, de femeile însărcinate sau de cele care au pielea sensibilă.

Aroma parfumului modifică starea de spirit

Ramură a aromoterapiei, olfactoterapia foloseşte parfumurile pe bază de uleiuri esenţiale ca şi tratament. Uleiurile pot acţiona în sfera psiho-emoţională, pot armoniza starea de spirit şi pot modifica emoţiile. Inpirat, mirosul parfumului poate ajunge în zona creierului limbic (cel responsabil de emoţii sau de memorie), modificând astfel starea de spirit. ,,Parfumurile sunt de fapt un instrument de terapie. În funcţie de starea fiecăruia se poate alege parfumul care prin aroma lui te poate energiza, te poate linişti, fie îţi oferă o stare de echilibru. Produse din ingrediente naturale, parfumurile pot <<corecta>> dezechilibrele din organism”, a afirmat Ioana Blid, National Business Development Manager ,,Life Care".

Olfactologia, remediu în cazul traumelor

Olafactologia este o disciplină nouă, recunoscută de corpul medical, care poate ajuta inclusiv la refacerea echilibrului emoţional. În spitalele din celelalte ţări, terapia pe bază de parfumuri ce conţin uleiuri esenţiale ajută al tratarea traumelor neurologice, cum ar fi pierderea memoriei, pierderea vorbirii, fie în perioada de recuperare după un accident vascular cerebral.