Sâmbătă 29 septembrie, în parcul Tineretului, începând cu ora 10.00, va avea loc a treia ediţie a crosului roz împotriva cancerului la sân, organizată de Asociaţia Casiopeea.

Pentru a demonstra că mişcarea înseamnă sănătate, Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Florentina Opriş, Ruxandra Dragomir şi Laura Badea vor alerga în cadrul cursei adulţilor. Vedetele se alătura evenimentului care se adresează mai ales publicului larg dar şi marilor companii, în ideea promovării responsabilităţii sociale.

Crosul roz împotriva cancerului la sân se doreşte a fi o activitate plăcută de weekend pentru întreaga familie, cei mici putând participa la cursa copiilor, iar tinerii, la cursa adolescenţilor. Cei mari vor avea ocazia să participe la cursele doamnelor şi domnilor sau la marşul familiei. Toţi cei care participă la cros vor fi informaţi cu privire la importanţa sportului şi a unei vieţi active şi vor face o încălzire ca la carte, asigurată de instructori de fitness şi aerobic.

Pentru că sprijină astfel lupta împotriva cancerului la sân, fiecare adult primeşte un voucher în valoare de 40 de Euro, pentru o ecografie gratuită la sân, oferită de clinica Anima. În felul acesta, participanţii primesc un dar de sănătate, iar Casiopeea se asigură că acest control gratuit este primul pas spre a crea o obişnuinţă în verificarea sănătăţii.

Crosul Casiopeea se organizează pentru ajutorarea directă a femeilor diagnosticate cu cancer mamar. Aşadar, fiecare înscris contribuie la îmbunătăţirea vietii beneficiarelor. Unindu-şi forţele şi resursele, organizatorii şi partenerii cursei roz mobilizează oameni pentru oameni şi oferă împreună cu participanţii o lecţie de umanitate.

CURSELE ZILEI ROZ:

1. Cursa Copiilor - Start ora 10:00

2. Cursa Juniorilor - Start ora 10:20

3. Cursa Domnilor - Start ora 10:30

4. Cursa Doamnelor - Start ora 11:00

5. Cursa Ştafeta femei - Start ora 11:00

6. Marşul familiei - Start ora 11:15

Înscrierile se pot face:

- pe www.casiopeea.org,

- în ziua crosului, începând cu ora 8.30,

- dar şi în magazinele Decathlon.