Aleargă pentru sănătate!

1 2 jpg jpeg

Organizate în trei ediţii în Bucureşti (2010, 2011, 2012), Marşul şi Crosul Casiopeea s-au extins de anul trecut şi în alte oraşe mari din ţară, Braşovul fiind prima gazdă a unei ediţii regionale a evenimentului.

Cu sprijinul Primăriei Braşov şi al companiilor partenere: GDF SUEZ Energy România, Decathlon, Orange, Penta­log, Eurocopter, Lafarge, Hellenic Coca-Cola România, Arta Graphica, Metro şi Norauto, Asociaţia Casiopeea, alături de asociaţiile Glasul Prieteniei şi Braşovul Pedalează, le propune braşovenilor şi nu numai să susţină lupta împotriva cancerului la sân, participând la marşul şi crosul Casiopeea.

Fiecare persoană înscrisă va achita o taxă de participare, în valoare de 40 de lei, reprezentând o donaţie. Fondurile strânse în urma acestei acţiuni vor fi direcţionate în totalitate către achiziţionarea de proteze mamare, ce vor fi dăruite unor femei care au suferit o mastectomie.

Câştigătorii vor primi premii constând în produse şi vouchere oferite de sponsorii evenimentului.

Marşul şi Crosul Casiopeea propun o activitate plăcută de weekend pentru întreaga familie: cei mici participă la cursa copiilor, iar tinerii, la cursa adolescenţilor. Cei mari au ocazia să concureze în cadrul cursei adulţilor, iar compani­ile îşi oferă sprijinul prin participarea la cursa Corporate Challenge. Toţi participanţii la cros vor fi informaţi cu privire la importanţa sportului şi a unei vieţi active şi vor avea parte de o încălzire ca la carte, asigurată de instructori de fitness şi aerobic.

Marşul şi Crosul Casiopeea se organizează anual pentru ajutorarea directă a femeilor diagnosticate cu cancer mamar. Aşadar, fiecare înscris contribuie la îmbunătăţirea vieţii beneficiarelor. Un alt obiectiv al Marşului şi Crosului Casiopeea vizează prevenţia şi informarea publicului cu privire la depistarea cancerului de sân. Fiecare participant adult va primi un voucher pentru o ecografie mamară gratuită, graţie parteneriatelor cu Clinicile Anima din Bucureşti şi Hiperdia din Braşov, care le permite femeilor să beneficieze de o depistare precoce şi să reducă astfel riscurile apariţiei cancerului de sân sau ale unei mastectomii. Unindu-şi forţele şi resursele, organizatorii şi partenerii mobilizează oameni pentru oameni şi oferă împreună cu participanţii o frumoasă lecţie de umanitate.

“De la prima noastră ediţie până în prezent, am colectat peste 55.000 de euro şi am achiziţionat 550 de proteze de mamare. Ne dorim ca prin extinderea acţiunilor noastre în cât mai multe localitaţi din ţară, treptat, să ajutăm cât mai multe femei care au trecut prin această experienţă tulburătoare, care este cancerul de sân, ”, a declarat Nathalie David – Preşedinte al Asociaţiei Casiopeea.

MARŞUL ŞI CROSUL CASIOPEEA

SPORT ŞI SĂNĂTATE

“Ne alăturăm, ca la fiecare ediţie de până acum, Asociaţiei Casiopeea şi iniţiativei sale de a sensibiliza şi educa pub­licul larg cu privire la importanţa depistării precoce a cancerului la sân şi a practicării unor activităţi sportive ca factori importanţi în reducerea riscurilor asociate acestei boli” Amalia Anghel, Manager Comunicare Corporate, GDF SUEZ Energy Romania.

“Ne-am alăturat de la bun început acestei acţiuni pentru că vrem să aducem un sprijin persoanelor care au trecut prin momente dificile şi, mai ales, prin exemplul nostru direct, să transmitem mesajul că sportul reface şi menţine sănătatea şi că orice activitate sportivă practicată în mod constant reprezintă cea mai bună cale de prevenire a bolilor şi a lipsei de vitalitate. Mişcarea înseamnă sănătate!” Eric Mazillier, Director General Decathlon România.

Fiind un proiect UNIC în ROMÂNIA, Casiopeea propune acţiuni concrete de promovare a activităţilor sportive în vederea ameliorării calităţii vieţii bolnavilor de cancer şi prevenirii unor boli grave. Asociaţia Casiopeea organizează anual Marşul şi Crosul Casiopeea precum şi acţiuni educative în şcoli pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos.

Prima ediţie a Marşului şi Crosului Casiopeea a fost organizată în 2010 pentru a promova avantajele depistării din timp a cancerului mamar şi pentru a colecta fonduri destinate persoanelor afectate de această boală. Până în prezent, peste 7.500 de oameni au alergat pentru sănătate la Marşul şi Crosul Casiopeea, alături de Medeea Marinescu, Florentina Opriş, Laura Badea şi Ruxandra Dragomir, persoane publice care susţin valorile Casiopeea.

CURSELE ZILEI ROZ:

Crosul va fi organizat pentru 5 categorii individuale, dupa cum urmează:

- copii 6 – 11 ani (fete şi băieti)

- adolescenţi 12-16 ani (fete şi băieţi)

- femei +16 ani

- bărbaţi: +16 ani

- marş(pentru toate vârstele )