Alcoolul poate creşte riscul apariţiei cancerului mamar

1 2 jpg jpeg

În cazul femeilor, consumul de alcool de trei ori pe săptămână poate creşte riscul de cancer mamar cu 15%, iar două pahare de vin şi o bere pe zi duce la creşterea riscului cu 50%.

Cercetarea a fost efectuată în perioada 1980-2008 pe 106.000 de asistente medicale, care aveau vârsta cuprinsă între 35 şi 59 de ani şi care au fost întrebate în legătură cu obiceiurile lor legate de consumul de alcool de-a lungul timpului.

,,Indiferent de vârsta femeii, schimbările în ceea ce priveşte consumul de alcool pot avea un impact major asupra riscului de cancer de sân. Nu contează ceea ce se mai schimbă în prezent. Lucrurile care au avut loc chiar şi cu mulţi ani în urmă poate avea consecinţe grave”, a precizat Wendy Y. Chen, doctor la Şcoala Medicală Harvard.

Deşi studiile anterioare au arătat că alcoolul consumat cu moderaţie poate proteja împotriva problemelor cardiace sau a unui atac cerebral, specialiştii de la Societatea Americană de Cancer le sfătuiesc pe femei să discute cu doctorii lor privind aceste riscuri, inclusiv cel de cancer mamar.

Rezultatele studiului vor fi publicate în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane.