Alcoolicii pot avea complicaţii mai mari după operaţii

1 2 jpg jpeg

Alcoolul şi intervenţiile chirurgicale nu fac casă bună, este concluzia unei analize recente realizate de oamenii de ştiinţă de la Centrul pentru Promovarea Sănătăţii din Bispebjerg şi de la Spitalul Universitar Frederiksberg din Danemarca.

Infecţiile şi cictrizarea greoie sunt câteva dintre cele mai frecvente complicaţii post-operatorii survenite la băutorii de alcool, semnalează specialiştii danezi.

Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă au examinat 55 de studii care au urmărit efectele post-operatorii la persoanele care consumă alcool.

La o lună după operaţie, pacienţii care au consumat alcool în cantităţi mari înainte de operaţie, fie că erau sau nu alcoolici, au avut un risc dublu de deces.

Băutorii înrăiţi au avut un risc cu 73% mai mare de infecţie post-operatorie, cu 80% mai mare de complicaţii respiratorii şi cu 29% mai mare de a fi internaţi la terapie intensivă. Riscul de complicaţii era mai mare în cazul operaţiilor de vezică biliară, ficat sau de stomac.