Când eram copii, ne supărau replicile repetitive ale părinţilor noştri. „Eu te-am făcut...” – îţi sună cunoscut? Adulţi fiind, ne surprindem cu aceleaşi cuvinte deranjante. Cum scăpăm de ele?

Trăsăturile fizice, cât şi o parte dintre calităţi şi defecte, le moştenim de la părinţi. Deşi în copilărie eram enervaţi de ceea ce ne spuneau părinţii, peste ani observăm că reacţionăm identic. Ne enerva mama când ne verifica dormitorul după curăţenia de sâmbătă? Acelaşi lucru îl facem şi noi cu fiica „împrăştiată”. C

hiar mai abitir! Nu de puţine ori, se întâmplă ca soţul sau un prieten să-ţi facă observaţie, mai în glumă, mai în serios, că strângi scame sau că ai o „manie” să aşezi obiectele în acelaşi mod. Şi obiceiul de a strânge ,,nimicuri” pare a fi transmisibil.

Deseori, se întâmplă să adunăm tot felul de lucruri, de la pungi de dimensiuni diferite, până la obiecte de care parcă nu ne putem dezlipi, însă fără un scop anume.

Toate aceste lucruri, moştenite de acasă, devin treptat parte din rutina noastră, riscând să-i supărăm pe cei din jur. Când să încercăm să ne controlăm „ieşirile”? Atunci când ne dăm seama că persoanele dragi pot fi afectate de ele.

"Semeni cu maică-ta!"

Este doar una dintre replicile pe care mulţi copii le aud de la părinţi: „Doamne, ce semeni cu taică-tu/maică-ta!” Când ni se reproşa lucrul ăsta, părea absurd, însă adulţi fiind, ne trezim că ,,scăpăm” aceeaşi replică odraslei noastre.

Poate în felul ăsta îi plătim partenerei/ului nişte poliţe, ori ne detensionăm. Însă nu ar trebui să uităm că astfel de cuvinte nu fac bine copilului.

În loc să răbufnim, mai bine ne-am lua puţin timp să ne dăm seama ce ne deranjează la partener.

"Lasă că o să ai şi tu copii!"

În copilărie, era replica de la finalul discuţiilor în contradictoriu cu mama. Părinţi fiind, suntem puşi în situaţii similare, când nu mai ştim ce să-i mai spunem copilului.

Şi‑atunci îl „lovim“ cu argumentul suprem: „Vei avea şi tu copii!” Ne ajută la ceva? Oare aşa-i vom convinge că nu-i bine să nu anunţe că întârzie sau să mintă că se duc în alt loc decât acolo unde-i ştim? În niciun caz!

Ticurile noastre pot deranja

Culoarea ochilor, încăpăţânarea, simţul umorului, inteligenţa, sarcasmul şi spontaneitatea sunt doar câteva dintre defectele şi calităţile pe care le moştenim de la părinţii noştri.

Important este să învăţăm să gestionăm corespunzător defectele şi ticurile şi să ,,jonglăm” cu ele, astfel încât diferitele situaţii întâlnite să ne fie favorabile. Şi să nu lăsăm ticurile noastre să-i deranjeze pe cei din jur.

Doctor Click! Sănătate vă sfătuieşte

Lena Rusti, psiholog psihoterapeut Mentarex Consult

Mama, modelul la care ne raportăm

Familia este singurul nostru univers şi acolo ne formăm primele opinii cu privire la rolurile feminine sau masculine, ce-i bine şi ce nu-i bine şi cum ne putem găsi locul în lume.

Chiar dacă emoţiile sunt negative cu privire la lucrurile pe care le observăm, cu alte cuvinte chiar dacă ne place sau nu de mama noastră, tot la ea, ca model, ne raportăm, pentru că ele sunt valorile după care este construit universul din care facem parte.

Unele persoane spun că pentru ele mama nu a fost un model, că au încercat să fie opusul. Acest lucru arată exact faptul că mama a fost un model, tocmai prin faptul că persoana îşi doreşte să NU fie ca mama sa.