Ai probleme cu somnul? Se poate să ai apnee

1 2 jpg jpeg

PASUL 1. Partenerii de dormitor pot fi o sursă pentru a afla despre calitatea somnului dumneavoastră. Rugaţi-i să vă vegheze, să vă informeze dacă sforăiţi, dacă mişcaţi brusc braţele sau picioarele sau dacă sunteţi neliniştit. E important să nu respingeţi aceste “plângeri”.

PASUL 2. Somnul din timpul zilei sau o stare de somnolenţă cronică sunt semne care vă avertizează că nu vă odihniţi bine noaptea. Fiţi atent la starea generală din ultima perioadă. Dacă sunteţi lipsit de energie şi simţiţi o oboseală acută, ar trebui să faceţi un control medical. Poate fi vorba despre apnee.

PASUL 3. Dacă oboseala persistă, vă puteţi face un test de somn. Acesta monitorizează parametrii fiziologici ai tipului dumneavoastră de somn. Nu este invaziv, nu doare şi nu trebuie făcut neapărat într-un spital. Medicul vă recomandă cum este mai bine, de la caz la caz.

PASUL 4. În cazul în care sunteţi diagnosticat cu apnee, este bine să ştiţi că există mai multe tipuri de tratament. Masca pe timp de noapte este o opţiune, dar puteţi alege şi medicamentele sau chiar o intervenţie chirurgicală. Doctorul trebuie să aleagă varianta cea mai bună.

Beţi un ceai de muşeţel înainte de culcare!

Nu vă culcaţi cu stomacul gol! Dar nici nu mâncaţi mult, pentru că nivelul glucozei creşte în acest caz. Cel mai bine este să beţi o cană cu lapte sau să mâncaţi o banană.

Păstraţi-vă picioarele calde! Picioarele se răcesc în timpul somnului din cauza scăderii circulaţiei. De aceea e recomandat să purtaţi şosete.

Nu faceţi exerciţii fizice seara! Riscaţi să adormiţi mai greu din cauza stimulării creierului şi a creşterii tensiunii arteriale.

Beţi un ceai de muşeţel! Această plantă are proprietăţi calmante şi ameliorează digestia.