Ai intoleranţă la gluten? Iată ce alimente trebuie să eviţi

1 2 jpg jpeg

Boala celiacă este o afecţiune a intestinului declanşată de consumul alimentelor ce conţin gluten - un amestec de proteine din cereale. Disconfortul abdominal, balonarea, diareea sunt cauzate de digestia proastă a alimentelor la nivelul intestinului subţire şi a colonului. Uneori sunt semnalate dureri de stomac, dar de cele mai multe ori nu sunt intense. Pot să apară şi alte simptome cum ar fi oboseala , depresia şi durerile articulare. De-a lungul timpului, pot apărea probleme mai grave de sănătate. Boala celiacă este diagnosticată greu, în urma unor controale repetate şi analize specifice. Se transmite ereditar Persoanele care au o patologie autoimună - diagnosticate cu diabet zaharat tip 1, tiroidită autoimună, hepatită autoimună, psoriazis, poliartită reumatoidă sau orice altă boală autoimună - sunt predispuşi să dezvolte boala celiacă. Există câteva boli genetice cum ar fi Sindromul Down, Sindromul Turner şi Sindromul Williams în care riscul de a dezvolta boala celiacă este între 8-12%.

Factorii de mediu, precum infecţiile virale sau bacteriene, pot declanşa diferite modificări la nivelul intestinului subţire în cazul persoanelor predispuse genetic. Ingerarea alimentelor care conţin

declanşează apoi diferite reacţii imune, ce cauzează leziunile intestinale caracteristice bolii.

Nu există un tratament definitiv împotriva bolii celiace. Dieta fără gluten este eficientă împotriva acestei afecţiuni. Pentru a elimina complet simptomele, tratamentul trebuie respectat toată viaţa.

Printre alimentele sănătoase şi care nu conţin gluten se numără: orezul, hrişca, lintea, porumbul, carnea proaspătă, peştele, nucile, produsele lactate.

Glutenul nu se găseşte doar în cereale şi făină, dar şi într-o varietate de alimente preparate: mezelurile, cârnăciorii, brânză procesată, pateuri cu carne, supele conservate. Acesta mai poate fi ascuns în bere şi whisky, care sunt preparate din cereale.