Ai insomnie? Iată ce te ajută!

1 2 jpg jpeg

Etnobotanistul britanic James Wong a testat eficienţa hameiului pe pacienţi care sufereau de insomnie severă şi nu reuşeau să doarmă deloc noaptea. Experimentul a constat în consumarea unei cantităţi moderate de bere de către pacienţi, înainte de somn. Majoritatea participanţilor la experiment au declarat că după ce au încercat acest remediu adorm mult mai uşor şi că somnul lor este mai profund.

”Sunt numeroase studiile care au dovedit că hameiul este o plantă plină de calităţi benefice organismului uman, fiind recunoscut de secole pentru efectul său relaxant şi pentru proprietatea de a induce o stare de somnolenţă. Având în vedere că studiul a avut berea drept obiect de studiu, este în mod evident important pentru iubitorii celebrei băuturi, aceştia putându-se deja bucura de efectul benefic al hameiului pentru un somn odihnitor.”, afirmă Dr. Corina - Aurelia Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Hameiul este 100% natural şi nu are niciun efect secundar, iar cercetătorii au arătat că eliberează o substanţă numită carbonil dimetilvinil, cunoscută pentru efectul sedativ şi de relaxare. În plus, vitamina B2 şi acidul nicotinic din bere care se alătură hameiului, ajută ca somnul să se instaleze mai repede.

Membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie atrag atenţia că un consum moderat de bere trebuie completat de un stil de viaţă sănătos şi o alimentaţie corespunzătoare. Un consum moderat de bere este reprezentat de 330 ml cu 5% alcool pentru femei şi 660ml cu 5% alcool în cazul bărbaţilor.