Ai dinţi lipsă? Află ce soluţii există!

1 2 jpg jpeg

Coroana dentară

Una dintre soluţiile la îndemână care te poate scăpa de problema apărută în urma unui dinte lipsă, dar şi de cariile profunde sau de fracturile de la acest nivel sunt coroanele dentare. Cele mai utilizate sunt cele din porţelan. În cazul în care este nevoie de mai multe coroane, medicii folosesc punţile dentare.

Medicul va şlefui dinţii, iar apoi va aplica coroana dentară de probă. Abia la câteva săptămâni aceasta va fi fixată definitiv. Culoarea coroanei dentare va fi stabilită împreună cu medicul stomatolog, iar nuanţa acesteia trebuie să fie la fel cu cea a dinţilor naturali, pentru a nu apărea discrepanţe.

Poţi apela şi la faţete dentare, în cazul în care ai un dinte ciobit sau pentru a corecta spaţiile dintre dinţi. Şi această metodă de tratament este una eficientă.

Implantul dentar, o soluţie optimă

Un tratament eficient care te scapă de problemele dinţilor lipsă este şi implantul dentar. Este o intervenţie nedureroasă care are şanse de reuşită de peste 94%. Poate fi realizat din materiale precum zirconiu şi titan, implantul înlocuind rădăcina dentară. Pentru ca un implant să poată să fie făcut, pacientul care urmează să fie supus intervenţiei trebuie să aibă un os de bună calitate.

În cazul în care pacientul se confruntă cu o lipsă totală a dinţilor, nu mai este necesară inserarea unui număr de implanturi egal cu numărul dinţilor lipsa, ci se recomandă inserarea a 6-10 implanturi, numărul de coroane fiind cel care în mod fiziologic va exista în cavitatea bucală.

Atât în cazul implanturilor, cât şi în ceea ce priveşte coroanele dentare, este nevoie de respectarea unei igiene riguroase a cavităţii bucale, indicaţiile fiind date de medicul stomatolog.