Indiferent de anotimp, trebuie să acorzi o atenţie specială picioarelor mai ales călcâielor. Pielea se poate usca şi crăpa, astfel călcâiele devin dureroase, mai ales atunci când trebuie să parcurgi distanţe mari.

Zona călcâielor este dureroasă chiar şi la atingere, s-a îngroşat şi a început să crape?

Mai ales în anotimpul rece, pielea este predispusă la deshidratare, iar zona respectivă a picioarelor are mai mult de suferit decât orice altă parte a corpului.

Încălţămintea groasă şi impermeabilă nu lasă piciorul să respire corespunzător, astfel că te poţi confrunta cu această problemă a călcâielor crăpate şi dureroase.

Cele mai comune simptome sunt apariţia calusului gros şi pielea uscată mai ales pe marginea interioară a călcâiului, evidenţiindu-se fisurile din piele, extrem de neplacute şi vizibile.

Din ce cauză apar

Motivele sunt variate de la lipsa umidităţii corespunzătoare, până la îmbătrânirea organismului, igiena precară, alimentaţia săracă în nutrimenţi, purtatul excesiv de tocuri sau încălţăminte inadecvată.

La aceste simptome se pot adăuga şi diverse afecţiuni printre care eczema, psoriazisul, diabetul zaharat sau boala tiroidiană.

Ce este cel mai important de precizat este faptul că pentru această problemă există câteva soluţii naturiste:

Află care sunt cele mai eficiente exerciţii pentru picioare AICI

Curativa aspirină

Cu siguranţă nu te-ai fi gândit că banala aspirină ar putea fi de ajutor în acest caz, ei bine, ai nevoie cam de 10 pastile pe care să le zdrobeşti până obţii o pudră pe care trebuie să o amesteci ulterior cu 250 mililitri de alcool de 70%. Las-o 2 zile într-un recipient de sticlă şi apoi seara după duş aplică cu ajutorul unui tampon de vată din amestecul respectiv pe suprafaţa călcâielor. Înfăşoară călcâiele în folie de ciolofan şi lasă-le aşa peste noapte. Evetual poţi să îţi pui în picioare peste folia respectivă şi o pereche de şosete groase flauşate.

Amestecă bne de fiecare dată conţinutul înainte de a-l aplica pe zona de tratament. Dimneaţa clăteşte cu apă călduţă şi aplică o cremă cu puţină glicerină.

Băi cu lămâie şi piure de fructe

Da, lămâia este bună la toate, alege una bine coaptă, paseaz-o şi aplic-o ulterior pe zona respectivă. Toţi nutrimenţii din lămâie vor hidrata intens zona. Poţi de asemenea să storci două lămâi şi să adaugi zeama în apa în care îţi speli picioarele. Lasă-le cam 20 d eminute în apa cu lămâie apoi taponează picioarele uşor cu un prosop şi aplică ulterior o cremă hidratantă.

Şi banana îţi poate fi de folos, alege una la fel ca şi lămâia foarte bine coaptă, transform-o în piure şi aplic-o pe călcâie, apoi înfăşoară cu o folie de ciolofan şi lasă pentru cel puţin 10 minute. La final înlătură conţinutul cu multă apă călduţă şi masează picioarele pentru a intensifica circulaţia sangvină.

Aceste tratamente trebuie aplicate săptămânal şi trebuie să îţi alegi totodată mult mai bine încălţămintea.

Avocado de asemenea este un adjuvant excelent, fie că alici pulpa de la un fruct copt sau apelezi la uleiul de avocado, proprietăţile sale calmante şi revigorante îţi vor oferi exact efectul dorit.

Fii perseverent şi vei avea rezultate bune.

Apa caldă cu oţet

Adoptă în rutina ta zilnică un obicei simplu care te va ajuta să te bucuri de picioare frumoase şi hidratate. Pentru asta trebuie să pui o cana de oţet în apa în care îţi speli picioarele. Apoi clăteşte-le cu apă călduţă şi tamponează-le uşor cu prosopul. La final aplică o cremă hidrtantă şi folie de ciolofan, şosete groase şi dimineaţa vei vedea diferenţa.