Află-ţi riscul de a dezvolta cancer pulmonar!

1 doctori radiografie plamani shutterstock 7034971 jpg jpeg

Un test online prin care poţi afla dacă te afli în categoria persoanelor cu risc de a dezvolta cancerul pulmonar poate fi realizat de oricine doreşte accesând platforma aflată la această adresă: http://fabc.ro/pulmonar/

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) şi Societatea Naţională de Medicină de Familie (SNMF) au lansat acest test cu scopul de a conştientiza multitudinea de riscuri în privinţa acestui tip de cancer:

„Testul poate reprezenta un prim pas în procesul de informare despre cancerul pulmonar. Acesta se bazează pe 10 întrebări la care se poate răspunde în mai puţin de 5 minute. În cazul în care persoana care face testul intră în grupul de risc pentru cancer pulmonar, se recomandă un consult la medicul de familie. Acest test nu pune un diagnostic medical, ci reprezintă un instrument accesibil de conştientizare a riscurilor de a dezvolta o boală gravă, cât şi un îndemn la acţiuni de prevenţie”, afirmă Cezar Irimia, Preşedinte FABC. 

Având în vedere importanţa diagnosticării timpurii ş nevoia de acces la informaţii despre cancerul pulmonar şi simptomele sale, este extrem de importantă vizita la medicul de familie în mod regulat şi realizarea investigaţiilor recomandate de acesta. În acest mod cresc şansele de identificare a cancerului pulmonar în stadii incipiente. Însă datele Eurostat arată că 42% dintre români nu merg nici măcar o dată pe an la medicul de familie , lipsa cunoştinţelor despre sănătate, teama de diagnostic, relaţia medic-pacient, lipsa accesului la servicii medicale, fiind câţiva dintre factorii care determină neprezentarea la medicul de familie.

“Rolul medicului de familie este extrem de important, fiind primul punct de contact al pacientului cu sistemul de sănătate şi cel care poate interpreta simptomele şi evalua riscul de cancer pulmonar, în funcţie de care poate trimite pacientul către un medic pneumolog pentru un diagnostic de precizie. Recomand persoanelor ce manifestă o tuse persisentă, respiraţie îngreuntă, scădere în greutate să meargă la medicul de familie pentru un consult amănunţit. Din perspectiva politicilor de sănătate, se impune implementarea unei proceduri accelerate de diagnostic, pentru a elimina timpii ce se pierd de la identificarea simptomelor specifice la diagnosticare şi mai apoi tratament”, a declarat Dr. Dina Mergeani, Preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

Mituri şi concepţii greşite despre cancerul pulmonar

Mulţi dintre noi credem că această boală este cauzată exclusiv de fumat. Însă, deşi fumatul este principalul factor de risc pentru cancerul pulmonar, există mulţi alţi factori externi care pot provoca această afecţiune. Studiile au indicat că expunerea la radiaţii (radon) şi riscul ocupaţional de expunere la substanţe chimice carcinogene, precum azbestul sau arsenicul, pot duce la apariţia cancerului pulmonar. De asemenea, poluarea aerului a fost asociată cu această afecţiune.

Se estimează că aproximativ 25% dintre pacienţii cu cancer pulmonar nu au fumat niciodată.

De asemene, asociem cancerul pulmonar cu o condamnare la moarte, dar cele mai recente studii arată o rată de supravieţuire în creştere şi îmbunătăţirea calităţii vieţii celor care se confruntă cu această boală.

O altă impresie eronată este că doar persoanele în vârstă se îmbolnăvesc de cancer pulmonar. În general, acesta este diagnosticat la persoanele în vârstă, dar nu este exclus să apară şi în cazul persoanelor mai tinere.