Află de ce este bine să mâncăm ceapă verde

1 2 jpg jpeg

Proprietăţile terapeutice ale cepei sunt date de existenţa numeroaselor minerale şi vitamine, care contribuie la buna funcţionare a organismului.

Pe lângă faptul că este o sursă excelentă de vitamina C, ceapa verde conţine vitamine din complexul B (B1, B6, biotină, acid folic), crom, calciu, fibre dietetice, flavonoide şi quercitină.

Contribuie la detoxifierea organismului

Vitamina C care se regăseşte în compoziţia cepei are rol de detoxifiere a organismului. De asemenea, aminoacizii de sulf contribuie şi ei la procesul de detoxifiere, eliminând în mod eficient mercurul, plumbul şi cadmiul din organism.

Întăreşte sistemul imunitar

Datorită antioxidanţilor prezenţi, ceapa ţine departe numeroase afecţiuni grave. Flavonoidele au efect antitumoral şi au proprietatea de a întări sistemul imunitar.

Pe de altă parte, quercitina, un alt antioxidant important, s-a dovedit a fi eficientă în combaterea cancerului de stomac.

De asemena, acest antioxidant subţiază sângele, scade colesterolul rău, previne apariţia cheagurilor de sânge şi ajută în lupta contra astmului bronşic, febrei, diabetului, aterosclerozei şi infecţiilor.

Reduce numărul de celule ADN deteriorate

Studiile efectuate de-a lungul timpul au confirmat că una dintre modalităţile prin care antioxidanţii din ceapă luptă împotriva cancerului constă în reducerea numărului de celule ADN deteriorate de radicalii liberi.

Astfel, antioxidanţii inhibă creşterea tumorilor, prevenind, în special, apariţia cancerului de colon.