Află cum pot afecta produsele din plastic sănătatea

1 2 jpg jpeg

În cadrul cercetării, specialiştii au descoperit în monstrele de urină ale participanţilor un nivel ridicat de ftalaţi, substanţe utilizate pentru a produce caserolele din plastic, dar şi alte recipiente, precum bidoanele.

Conform specialiştilor, nivelul ridicat de ftalaţi este asociat cu risc mai mare de apariţie a diabetului în perioada adolescenţei.

Cercetătorii de la Universitatea din New York au analizat rezultatele celor 766 de teste de sânge, obţinute de la adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 si 19 ani, teste folosite pentru un studiu naţional ce s-a desfăşurat în perioada 2003-2008.

Rezultatele analizelor de sânge au arătat că doar 15% dintre participanţi aveau un nivel de redus de ftalaţi, în comparatie cu cei 22% care aveau un nivel ridicat de astfel de substanţe.

,,Cele două chimicale sunt folosite frecvent la producerea de bidoane de plastic, fie că este vorba de cele de apă sau cele de suc. În mod clar, dieta nesănătoasă şi lipsa activităţii fizice sunt factori determinaţi când vine vorba de obezitate. Pe lângă acestea, folosirea frecventă a produselor din plastic poate creşte riscul de obezitate, fie de diagnosticare a diabetului în cazul adolescenţilor”, a afirmat Leonardo Trasande, medic pediatru la Universitatea din New York.