Află cum îţi influenţează mobilul starea de spirit!

1 2 jpg jpeg

Rezultatele cercetării au arătat că folosirea telefonului mobil atunci când nu ai o dispoziţie bună poate afecta, de fapt, şi mai mult starea psihologică a persoanei, mai ales că aceasta nu reuşeşte să=şi elibereze emoţiile negative.

În cadrul studiului, oamenii de ştiinţă de la Colegiul de Ştiinţe şi Arte din Michigan (SUA) au verificat dacă folosirea telefonului mobil poate ajuta la îmbunătăţirea stării de spirit a persoanei.

În primă fază, specialiştii au analizat comportamentul participanţilor pentru a observa dacă folosirea mobilului este un mod prin care ei se pot amuza sau dacă îi ajută să uite de grijile de peste zi.

„Interacţiunea faţă în faţă cu o altă persoană este cea mai bună metodă prin care putem să scăpăm de emoţiile negative şi care ne ajută să ne schimbăm starea de spirit. În schimb, folosirea telefonului mobil poate să înrăutăţească starea persoanei dacă ea nu este deja bună“, a precizat Prabu David, decan la Colegiul de Ştiinţe şi Arte din Michigan.

Specialiştii mai adaugă că înlocuirea interacţiunii umane cu cea a substitutelor electronice nu oferă nicio satisfacţie persoanei.

Rezulatele cercetării au fost publicate în Jurnalul „Computers in Human Behaviour“.