Află cum influenţează operaţiile estetice psihicul

1 2 jpg jpeg

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea ,,Ruhr” din Germania şi cei de la Universitatea ,,Basel” din Elveţia au publicat în revistă ,,Clinical Psychological Science” un studiu legat de efectele pe care le au operaţiile estetice asupra psihicului.

Aceştia au comparat un grup de 544 de persoane care au recurs pentru prima dată la o operaţie estetică cu alte două grupuri: 264 de persoane care au vrut să îşi facă o operaţie estetică, dar au renuntat, şi un grup 1.000 de persoane care au declarat că nu s-au gândit niciodată la asta.

În final, comparativ cu grupul de 264 de persoane care au renunţat, cei care au optat pentru o schimbare prin intermediul operaţiei estetice aveau o stare psihică pozitivă, dar şi o stimă de sine mai ridicată.

,,Pacienţii care optează pentru intervenţii chirurgicale de înfrumuseţare şi nu au o percepţie obiectivă a rezultatelor ce vor urma ajung să fie dezamăgiţi. Tocmai de aceea <<îmbunătăţirea>> este cel mai bun termen pentru descrierea efectelor acestor operaţii şi nu <<minuni>> sau <<schimbare radicală>> a imaginii.”, a specificat chirurgul estetician Silvia Stanculescu-Vasalos, specialist în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

Rezultatele operaţiilor, resimţite intens de psihic

Intervenţiile chirurgicale estetice reprezintă, în definitiv, o schimbare de imagine ce este resimţită intens de către psihic. Acestea îţi pot schimba total optica vieţii, planurile personale, profesionale şi nu în ultimul rând percepţia celor din jur.

Deci, este definitoriu ca fiecare pacient să fie pregătit pentru toate aceste schimbări înainte de a lua decizia unei intervenţii.

Motivaţia pacientului şi dorinţa lui de a-şi îmbunătăţii aspectul este esenţială în reuşita intervenţiei. Cu toate acestea, pacientul, ajutat de medic, trebuie să-şi formeze o percepţie realistă asupra rezultatelor şi să conştientizeze dacă acestea sunt finale după o primă operaţie sau sunt necesare şi altele.

Operaţiile de mărire de sâni, printre cele mai cerute

În România, din 10 paciente care trec pragul cabinetului unui medic estetician 7 dintre ele îşi doresc o mărire de sâni. Frecvent căutate sunt şi alte intervenţii cum ar fi vibroliposucţia, abdominoplastia, liftingul facial, injectările cu acid hialuronic şi/sau botox.

,,Astfel de operaţii asociate sunt din ce în ce mai căutate deoarece prezintă câteva avantaje bine definite: schimbarea la nivel fizic este spectaculoasă, anestezia se face o singură dată şi timpul de recuperare post operator scade semnificativ”, a mai precizat medicul Silvia Stanculescu-Vasalos.