Află cu ce remediu se poate trata acneea

1 2 jpg jpeg

Condiment folosit pentru multe preparate culinare, cimbrul se dovedeşte eficient şi în tratarea acneei, este concluzia unei cercetări realizate de oamenii de ştiinţă britanici de Universitatea Metropolitană din Leeds.

În cadrul experimentului, specialiştii au testat acţiunea tincturilor de cimbru, de smirnă şi de gălbenele asupra bacteriilor care cauzează acneea (Propionibacterium acneis).

Plantele folosite în cadrul studiului au fost ţinute în alcool câteva zile sau chiar câteva săptămâni, tinctura obţinută astfel conţinând cele mai puternice principii active ale acestor plante medicinale.

După doar cinci minute, toate tincturile din aceste plante au reuşit să distrugă bacteria Propionibacterium acneis, însă cea mai eficientă a fost cea din cimbru.

Mai mult, planta a avut o acţiune mai puternică şi faţă de substanţa chimică recomandată de medici pentru tratarea acneei (benzoyl peroxide).

„Deşi cimbrul, smirna şi gălbenelele sunt alternative naturale cu virtuţi antibacteriene, este pentru prima oară când un studiu arată că aceste plante acţionează şi asupra bacteriilor care cauzează acnee”, spune coordonatorul cercetării, dr. Margarita Gomez-Escalada.

Descoperirea poate ajuta la crearea unor produse pentru tratamentul acneei.