Pe zi ce trece, temperaturile scad din ce în ce mai mult, iar frigul poate afecta mult mai uşor organismul. De aceea, este important să ai grijă de corpul tău, atât de la interior, cât şi de la exterior.

Menţinerea căldurii corporale este unul dintre cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le faci pe timp de iarnă. Temperatura corpului poate scădea destul de uşor, dacă extremităţile corpului, precum mâinile, capul şi picioarele nu sunt acoperite suficient de bine. În ceea ce priveşte creşterea temperaturii din interiorul organismului, iată câteva alimente pe care ar trebui să le incluzi în alimentaţia zilnică, cel puţin până când temperaturile vor mai creşte puţin.

Consumă grăsimi sănătoase

Grăsimile sănătoase, precum cele mononesaturate care se găsesc cu precădere în uleiul de măsline, avocado, nuci şi peşte au un rol important în menţinerea căldurii corporale. Combină aceste alimente bogate în grăsimi mononesaturate cu alimente condimentate şi cu siguranţă, temperatura corpului va creşte de îndată ce mâncarea începe să fie digerată de către organism. Ardeiul roşu iute conţine o substanţă numită capsaicină, care dă iuţeala acestuia, iar odată cu indigestia ardeiului, temperatura corpului creşte, dând senzaţia de căldură.

Încearcă ceaiul din rădăcină de ghimbir

O cană cu ceai îţi va da întotdeauna senzaţia de căldură în tot corpul, însă ceaiul preparat din rădăcină de ghimbir are un efect dublu, spre deosebire de cele clasice. Temperatura corpului creşte atât datorită lichidului, cât şi datorită proprietăţilor ghimbirului, care oferă senzaţia de căldură treptat, dar durează mai mult decât cea oferită de condimente. Pentru efectul dorit, foloseşte mai degrabă rădăcină din ghimbir şi nu pliculeţe, pe care este indicat să o fierbi în apă timp de 5-12 minute.

Bea cafea

Dacă îţi place să bei cafea, numai bine, pentru că aceasta te ajută să menţii căldura corpului. Aşadar, bucură-te în fiecare dimineaţă de aroma unei ceşti de cafea, deoarece odată cu stimularea metabolismului, creşte şi temperatura corpului.