Află ce efecte are vinul asupra imunităţii

2 jpg jpeg

Mai mult, specialiştii au observat că la persoanele care consumă moderat vin creşte şi eficienţa vaccinului antigripal, mai ales la grupele vulnerabile, cum sunt vârstnicii.

Cercetarea, realizată de un medic imunolog de la Universitatea din California, SUA, a fost făcută pe cobai. În primă fază, aceştia au fost vaccinaţi împotriva variolei, după care au primit alimente solide, cât şi lichide.

Timp de 14 luni cobaii au consumat cantităţi diferite de etanol (substanţă organică din clasa alcoolilor), consumul fiind atent controlat.

Rezultatele obţinute au arătat că grupul de cobai care a consumat cantităţi moderate etanol a fost şi cel care a avut imunitatea mai ridicată. Spre deosebire de ceilalţi cobai, la aceştia vaccinul s-a dovedit a fi eficient.

,,Consumul moderat de vin ajută la creşterea răspunsului imun al organismului la vaccin. Având în vedere şi rezultatele celorlalte studii putem spune că un pahar de vin, consumat din când în când, poate reduce riscul de deces timpuriu”, a afirmat Ilhem Messaoudi, profesor de Ştiinţe Biomedicale la Universitatea din California.

Concluziile cercetării au fost publicate în Jurnalul Medical ,,Vaccinul”.