Află ce boli poti trata cu flori şi plante de grădină

2 2 jpg jpeg

Nu numai că dă aromă mâncărurilor, însă cimbrul este şi un adevărat medicament. Acesta luptă eficient contra infecţiilor din organism. Este de ajutor şi împotriva reumatismului şi combate balonarea. Cimbrul se consumă sub formă de ceai, care se prepară dintr-o linguriţă de plantă marunţită peste care se toarnă 250 de ml de apă clocotită. Se bea de trei ori pe zi.

Verbena, efect de sedativ

Ceaiul preparat din florile acestei plante combate stările de anxietate, calmează durerile de stomac şi este foarte eficient în lupta cu migrenele.

Dacă suferi de reumatism, e indcat să bei în fiecare dimineaţă o cană de ceai de verbena. Se prepară dintr-o linguriţă de flori pisate şi o cană cu apă fierbinte. Poţi îndulci cu puţină miere.

Trandafirul, leac contra anxietăţii

Petalele de trandafir sunt leacul ideal pentru mai multe afecţiuni, putând fi folosit epentru prepararea unor tincturi, ct şi pentru infuzie şi uleiuri vindecătoare. Astfel, sunt utile celor care suferă de laringită, afte bucale, indigestie, cât şi pentru tratarea acneei. De asemenea,pot ajuta la vindecarea stărilor de anxietate, prin aromaterapie.

Lavanda, contra insomniei

Dacă insomnia nu îţi dă pace, lavanda te poate ajuta. Este vorba despre lavandă. Ca să scapi de insomnie, e bine să bei ceai de lavandă, de două-trei ori pe zi. Te ajută, de asemenea, şi la eliminarea toxinelor din organism. Lavanda ameliorează durerile de cap şi durerile musculare.

Muşeţelul, contra durerilor menstruale

Se ştie încă de pe vremea bunicilor noastre că muşeţelul are nenumărate proprietăţi vindecătoare. Ceaiul din flori de muşeţel, băut de câte două-trei ori pe zi, ameliorarează durerile menstruale, iar, în cazul persoanelor diabetice, ajută la scăderea glicemiei. Totodată, gargara cu infuzie de muşeţel este indicată în tratamentul amigdalitei şi al abceselor. Infuzia se prepară din trei linguriţe de flori macerate la 200 ml de apă. Compresele cu infuzie de muşeţei calmează tenul iritat.