Află câte tipuri de plictiseală există ca să ştii cum să scapi de această stare

Şi totuşi dacă nu te-ai plictisit deja de citit, vei fi foarte curios să afli că există mai multe tipuri de plictiseală! Potrivit unui studiu realizat în Statele Unite, Germania şi Canada, s-a ajuns la concluzia că există 5 tipuri de plictiseală. La ce ne ajută să ştim care sunt tipurile de plictiseală? Păi dacă te loveşte odată plictiseala aia puternică, e important să ştii ce să faci ca să ieşi din starea respectivă. Iată cele 5 tipuri de plictiseală:

O stare în care eşti cam obosit şi nu eşti prea prins de ce se întâmplă în jurul tău dar totuşi cu o mină pozitivă. O stare de relaxare amestecată cu oboseală în care vrem să stăm în pijamale toată ziua şi să ne uităm la Game of Thrones. Nu există nici o intenţie de a interacţiona cu lumea ci mai degrabă de a sta închis în casă şi să îţi vezi de-ale tale.

Unii o numesc cea mai plăcută stare de plictiseală pentru că este cea mai uşoară dintre toate şi cu cel mai mic disconfort. Eşti plictisit dar cu o stare emoţională pozitivă şi te bucuri de ea. Ştii că eşti plictisit dar nu te deranjează deloc, din contră, te bucuri de asta. Pe scurt, leneveală totală!

Starea aceea în care cauţi în mod activ, în care îţi doreşti să apară ceva interesant cam ca atunci când eşti la un party şi te uiţi în jur să vezi cine mai e pe acolo şi ce oportunităţi de discuţii sau de flirt ai, în afară de obişnuiţii pe care îi vezi tot timpul.

Starea această este un pic mai inconfortabilă decât cea de dinainte pentru că, deşi fizic eşti într-o stare de moleşeală, mental eşti un pic mai activ şi cauţi ceva. Este definită printr-o stare de nemulţumire scăzută în care ai vrea să faci ceva dar nu ştii ce. Această căutare însă este mai degrabă incipientă decât activă.

Acest tip de plictiseală produce o oarecare stare de nelinişte şi frustrare pentru că nu poţi găsi ceva interesant de făcut, cu care să îţi ocupi timpul. Şi chiar dacă ar fi să găseşti acel ceva, nu ai avea suficientă motivaţie ca să îl pui în practică.Cei care trăiesc o astfel de stare raportează o uşoară senzaţie de neplăcere şi emoţii negative.

Este foarte propice visării cu ochii deschişi şi fantazării, care poate fi un element cheie atunci când o folosim cu scopul creşterii creativităţii pentru că poate fi un izvor de inspiraţie pentru acţiuni viitoare. Această stare de visare ne poate ajuta de asemenea să ne cunoaştem mai bine, să descoperim ce ne place şi ce nu, ce ne dorim şi ce nu şi să avem o ideea mai bună despre noi.

Seamănă foarte mult cu cea de dinainte dar este deja la next level. Mai ţii minte exemplul cu „căutarea” de parteneri de discuţie sau de bere la un party? Ei bine, dacă eşti la un party şi eşti atât de plictisit încât stai tot timpul cu telefonul în mână şi ai putea striga în gura mare „Băh, ce plictiseală m-a lovit”, atunci ştii că te-a pocnit aşa numita plictiseală a căutării.

În această stare cauţi activ ceva cu care să îţi ocupi mintea. Acest ceva este specific, concret pe care vrei să îş faci. Starea de nelinişte este mai mare decât în primele două nivele prezentate mai sus.

În cazurile mai avansate poate conduce la comportament impulsiv şi de multe ori activitatea găsită nu este satisfăcătoare. Motivaţia este mult mai mare şi conduce la acţiune chiar dacă pe un fundal de frustrare şi nelinişte.

Ca şi în cazul primelor două stagii, are şi aspectele sale pozitive pentru că de cele mai multe ori poate conduce la descoperiri majore şi poate genera idei geniale. De ce? Pentru că disconfortul este atât de mare încât nu mai suporţi să zaci în starea aia. Acest nivel de plictiseală are cele mai mare şanse de a conduce la o activitate concretă oferind suficientă motivaţie în această direcţie.

De reţinut că se ajunge la un proces creativ şi la o manifestare practică din necesitatea de a scăpa de starea neplăcută în care persoana se află. Neplăcerea este atât de mare încât musai trebuie făcut ceva!

Această stare este de departe cea mai negativă dintre toate şi cea mai displăcută de majoritatea oamenilor. Cei care trăiesc această stare sunt de obicei foarte nefericiţi şi chiar nervoşi şi agresivi.

Această stare este foarte asemănătoare cu senzaţia pe care o ai când trebuie să asculţi pe cineva bătând câmpii despre un subiect care nu prezintă nici cel mai mic interes pentru tine dar nici nu poţi să scapi de acolo. Un alt exemplu ar fi acela în care tocmai ai terminat o întâlnire şi dai să pleci şi se trezeşte unu’ să pună o întrebare iar acum trebuie să stai să asculţi răspunsul pentru că deh, nu e frumos să pleci tocmai atunci.

Dorinţa de a scăpa şi de a fugi este ilustrarea perfectă a plictiselii reactive. Dacă eşti plictisit dar încă te simţi ok, atunci clar nu ai ajuns la stadiul de plictiseală reactivă. Nu este necesar ca enervarea şi nerăbdarea să fie manifestate exterior pentru a şti că trăieşti o stare de plictiseală reactivă.

Dacă apare senzaţia că eşti prins, că nu poţi scăpa, că nu ai cale de ieşire, atunci ştii clar despre ce fel de plictiseală e vorba. Această stare apare deci nu doar atunci când eşti închis într-o sală de curs ci şi atunci când trăieşti într-o zonă unde nu doreşti să fii, sau ai un job de care vrei să scapi, o relaţie pe care nu o mai doreşti, şamd. În timp poate conduce la complicaţii şi chiar boală datorată stresului.

„Acest tip de plictiseală seamănă foarte mult cu depresia sau neajutorarea învăţată” spune Goetz. Starea de neajutorare învăţă este acea stare în care o fiinţă este atât de dărâmată de situaţiile prin care a trecut şi de încercările eşuate de a face ceva încât acum a ajuns să nu mai încerce nimic şi au renunţat la acţiune.

Plictiseala apatică şi cea reactivă par să fie cele mai neplăcute dintre toate. Participanţii la studiu au raportat că se simt plictisiţi fără să aibă prea multe emoţii, fie ele pozitive sau negative ci mai degrabă erau apatici şi indiferenţi.

Pur şi simplu şi-au pierdut interesul în a le păsa de ceva, inclusiv de faptul că sunt plictisiţi. Nu aveau suficient de multe emoţii negative pentru a fi motivaţi să iasă din starea de disconfort şi platitudine în care erau.

Se pare că acest tip de plictiseală apare cel mai adesea în situaţii care implică sau presupun atingerea unor scopuri sau rezultate cum ar fi în sport, şcoală sau mediul profesional. Sunt strâns corelate cu activităţi pe care nu îşi doresc să le îndeplinească dar nu au încotro şi nici nu prea pot să facă alte activităţi. Este lipsa dorinţei de a avansa şi de a accepta fără alte comentarii, situaţia în care te afli.

Aceste tipuri de plictiseală au fost recunoscute şi replicate în multe studii de către psihologi din întreaga lume. Cunoscându-le şi înţelegându-le suntem astfel mai bine pregătiţi să le facem faţă şi să le evităm sau să ieşim din ele. După cum am văzut, nu sunt neapărat negative însă nici de preferat. Rămâne să decizi tu singur ce şi cum vrei să te simţi.