Poluarea este una dintre problemele cu care se confruntă tot mai multe oraşe din lume. Despre Beijing se ştie că este unul dintre cele mai poluate oraşe din lume, însă capitala Chinei nu ocupă primul loc într-un astfel de clasament. Aflam din acest articol care sunt cele mai poluate oraşe din lume.

Cele mai poluate orase din lume - Delhi

O altă capitală din Asia a fost declarată, în baza datelor pentru anul 2014, cel mai poluat oraş din lume. Este vorba de Delhi, capitala Indiei, potrivit Bussines Insider, citat de Mediafax.

Potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pe primele 20 de poziţii ale clasamentului celor mai poluate oraşe din lume se află 13 oraşe din India.

Acest raport ierarhizează 1600 de oraşe din 91 de ţări din întreaga lume în funcţie de calitatea aerului, care este măsurată pe baza concentraţiei pulberilor de praf în suspensie cu diametrul mai mic de 10 micrograme (PM10) sau cu diametrul mai mic de 2,5 micrograme (PM2.5).

Astfel, după Delhi (India), se află Patna (India), Gwalior (India), Raipur (India), Karachi (Pakistan), Peshawar (Pakistan), Rawalpindi (Pakistan), Khormabad (Iran), Ahmedabad (India), Lucknow (India), Firozabad (India), Doha (Qatar), Kanpur (India), Amritsar (India), Ludhiana (India), Idgir (Bangladesh), Narayonganj (Bangladesh), Allahabad (India), Agra (India)şi Khanna (India), ultimul în top.